Publicul este invitat să celebreze „Mica Unire” printr-o seară de muzică, dans și voie bună. Spectacolul „Prin cânt și joc cinstim Unirea” va avea loc în 25 ianuarie, începând cu ora 18.00, la Centrul Cultural Reduta din Brașov.
Spectacol dedicat Micii Uniri, la Brașov
„Spectacolul se bucură de prezența specială a Marianei Anghel, o artistă apreciată pentru vocea sa caldă și expresivă, cu o carieră dedicată promovării muzicii populare românești.
Alături de Mariana Anghel, scena va fi animată de tinerii interpreți talentați: Lorena Adam, Dragoș Gușeilă, Alice Gabriela Cristea, Elena Pirău, Simona Miron și Miruna Racoția, precum și de soliștii Maria Dan Păucean, Ioana Dîrstar și Claudia Mirițescu. Orchestra Plaiuri Transilvane, sub bagheta dirijorului Liviu Ioan Iosif, va acompania recitalurile, iar Ansamblul Folcloric Poienița, coordonat de coregrafa Roxana Taraș Hoisan, va aduce în scenă frumusețea dansului tradițional românesc”, au transmis organizatorii.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

