De mâine, 23 ianuarie, cei care vor să se bucure de o tură de schi după lăsarea întunericului o pot face, în fiecare zi de vineri și sâmbătă, pe pârtia Lupului inferior (pârtie pentru avansați) sau pe pârtia Bradul (pentru începători).
În același timp, schiorii experimentați vor avea ocazia să încerce senzația competițiilor sportive pe pârtia Subteleferic, pârtie omologată la nivelul Federației Internaționale de Schi, singura utilizată pentru competiții naționale și internaționale, cea pe care anul viitor se vor derula și competițiile de schi alpin din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European.
De altfel, începând de sâmbătă, toată pârtia Subteleferic este deschisă pentru împătimiții de schi și snowboarding.
Se schiază în continuare în zona superioară, pe pârtiile Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel și Doamnei, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia și pe pârtiile Sulinar, Lupului inferior, Drumul Roșu, integral, cu variantele 3D – Drumul Albastru, 3E sau ieșire pe pârtia Subteleferic. De asemenea, pentru începători, sunt deschise pârtiile Bradul și Stadion.
Facilități în sezonul de schi 2025 – 2026
Vă reamintim că toți cetățenii care au domiciliul în Brașov beneficiază, în fiecare zi de miercuri, de o reducere de 50% la ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum și cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 și 14.00.
Cartelele achiziționate în sezonul 2024 – 2025 și rămase neconsumate la finalul acestuia, atât cele cu puncte, cât și cele cu ore sau zile, vor putea fi utilizate și în acest sezon.
Instalații pe cablu și de unde procurăm bilet
Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră). La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.
Pentru recuperarea garanției de 20 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.
Cei care doresc să își încarce ski-pass-urile o pot face și online, pe platforma www.skibv.ro. Utilizatorii își pot încărca online ski-pass-urile și cu abonamente, nu doar cu puncte, fie cu intervale orare, fie cu ore sau zile. Utilizatorul trebuie să-și creeze un cont, printr-o procedură simplă, care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole și înregistrarea în cont. Mai multe detalii, inclusiv un tutorial care prezintă modul de creare a contului și de încărcare a ski-pass-ului, găsiți pe www.skibv.ro.
De asemenea, accesarea opțiunilor valabile pentru „Miercurea brașovenilor“, se poate poate face și online, pe site-ul skibv.ro. Site-ul a implementat un sistem în care utilizatorul, care are deja un cont înregistrat, trebuie să încarce un selfie în care să apară clar portretul și cartea de identitate, ținută în apropierea feței. Validarea solicitării durează câteva minute, iar ulterior acesteia în urma unui refresh al browserului, utilizatorul vede pe site mesajul „Cont eligibil pentru Miercurea brașovenilor“. Reducerea de 50% se va aplica automat în pagina Finalizare comandă, doar pentru produsele incluse în acest program. Mai multe detalii sunt oferite pe site.

