Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, și oficialii Consiliului Județean Brașov au participat la o întâlnire de lucru cu primarii din zona Făgăraș și cu reprezentanți ai Direcției Județene de Mediu, având ca temă Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate.
Discuțiile s-au concentrat pe propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor de definire și delimitare a zonelor prioritare pentru biodiversitate, un demers care reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în contextul obligațiilor de transpunere a legislației europene în domeniul protecției naturii.
Analiza hărților cu „restricții”
În acest cadru, fiecare primărie are responsabilitatea de a analiza hărțile și propunerile formulate de echipa de consultanți angajată de Ministerul Mediului, cu posibilitatea de a transmite observații și solicitări de modificare, în funcție de direcțiile de dezvoltare ale comunităților locale.
Pentru a sprijini administrațiile locale în acest proces, prefectul Mihai Cătălin Văsii a decis organizarea unor întâlniri zonale, la care participă primarii, reprezentanții Consiliului Județean Brașov și specialiștii Direcției Județene de Mediu, astfel încât eventualele propuneri de ajustare să fie fundamentate științific.
„La întâlnirea cu primarii din zona Făgăraș s-a stabilit ca fiecare primărie să formuleze propuneri și observații la hărțile comunicate de echipa de consultanți angajată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, urmând ca Instituția Prefectului să le centralizeze și să le transmită ministerului. În cursul săptămânii viitoare vom organiza întâlniri similare cu primarii din zona Rupea și din zona Brașov”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.
Primarii se opun
Potrivit primarului municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, concluzia unanimă a întâlnirii a fost opoziția primarilor față de inițiativa Ministerului Mediului de a institui zone de protecție strictă, în forma propusă.
Edilii reclamă, în primul rând, lipsa consultării autorităților locale pe parcursul elaborării proiectului, deși măsurile avute în vedere afectează direct comunitățile din zonă. În al doilea rând, aceștia susțin că demersul a fost realizat exclusiv la nivel administrativ, fără deplasări în teren și fără evaluarea impactului concret asupra localităților din Țara Făgărașului.
„Este esențial să găsim un echilibru între protejarea biodiversității și dreptul locuitorilor de a-și folosi resursele naturale pentru subzistență și progres economic”, a subliniat primarul Gheorghe Sucaciu, adăugând că va continua să inițieze astfel de întâlniri până când propunerile formulate de reprezentanții zonei vor fi luate în considerare.
Autoritățile locale solicită ca proiectul Ministerului Mediului să fie revizuit și implementat într-un mod care să țină cont de nevoile și realitățile comunităților din Țara Făgărașului, nu doar de criterii stabilite la nivel central.

