Dacă vă place să schiați, dar nu pe pârtii lungi, ori să încercați plimbările cu sania trasă de câini sau să testați un fel de mâncare local, puteți încerca județul Harghita. Sunt aproximativ 900 de locuri de cazare în zonă, iar o familie formată din doi adulți și un copil poate cheltui în medie, 1.500 de lei pe zi pe cazare, mese și activități.
În tot județul Harghita sunt 13 domenii schiabile. Pârtiile sunt scurte, au între 300 de metri și 1,5 kilometri, dar turiștii vin pentru că nu sunt la fel de pline precum cele din Brașov sau de pe Valea Prahovei, notează stirileprotv.ro.
Pe șase domenii schiabile, care au 12 pârtii, poate fi folosit un singur abonament – costă 130 de lei pe zi în weekend și 110 în timpul săptămânii. Doar că pârtiile sunt răsfirate pe o rază de aproximativ o sută de kilometri, astfel că nu se poate ajunge la toate într-o singură zi.
Mai ieftine sunt turele cu snowmobilul
În Harghita Băi sunt organizate plimbări prin pădure cu sania trasă de husky, asemeni celor din Finlanda. Sunt folosiți 8–10 câini, iar prețul este în funcție de lungimea traseului și greutatea persoanei. Costă între aproximativ 150 și 5.000 de lei de persoană.
Mai ieftine sunt turele cu snowmobilul – o oră ajunge la 330 de lei, în Mădăraș. Iar un zbor cu balonul cu aer cald lângă Odorheiul Secuiesc, costă 850 de lei de persoană, tot o oră.

