Administrația Națională de Meteorologie a emis, în această dimineață, mai multe avertizări Cod galben de ceață densă și polei, valabile în 20 de județe din țară, printre care și Brașovul.
Este vorba despre zona depresionară a județului Braşov , respectiv zona localităților: Brașov, Săcele, Zărnești, Codlea, Râșnov, Prejmer, Predeal, Tărlungeni, Feldioara, Bran, Ghimbav, Dumbrăvița, Hărman, Bod, Vulcan, Hălchiu, Cristian, Teliu, Sânpetru, Budila, Apața, Măieruș, Crizbav, Ormeniș.
Potrivit meteorologilor, vizibilitatea scade local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.

