Două păsări de o frumuseţe rară au furat toate privirile celor care ajung în zona lacului Noua din Brașov. Cu pene cafenii, ușor roșiatice și o eleganță aparte, cei doi călifari roșii au devenit vedetele lacului. Chiar dacă lacul a înghețat aproape complet, cele două păsări par de neclintit. În ciuda frigului și a hranei tot mai greu de găsit, vin aici zilnic, spre încântarea privitorilor, notează observatornews.ro.
Când gerul se întețește, îi vezi stând liniștiți într-un singur picior, semn că s-au adaptat perfect zilelor geroase. Şi cum îşi petrec majoritatea timpului pe aleile din parcul de agrement, ori lângă depozitul de bărci sau chiar pe gheața lacului Noua, păsările sunt uşor de găsit, iar trecătorii se opresc special pentru ele.
Cei doi călifari aparțin Grădinii Zoologice din Noua
„Ne-am oprit să facem o poză. Fiica mea e plecată din ţară şi am vrut să-i trimit o poză cu păsările acestea de pe lac”, a spus o brașoveancă.
Călifarul roșu trăiește, de obicei, în apropierea lacurilor și impresionează rapid. Cântărește peste un kilogram, iar anvergura aripilor trece de un metru. În schimb, masculul se recunoaște după dunga neagră de pe gât.
Cei doi călifari roșii aparțin Grădinii Zoologice din Brașov, aflată la doar zece minute de lac. De fapt, nu sunt doi, ci șase, însă zboară pe rând și apar în parc în perechi, ca și cum ar veni special să-i salute pe trecători.
De ce au ajuns călifarii roșii pe lacul Noua
„În momentul în care a început construcția spaţiilor pentru focile de mare şi pinguini, a fost necesară desfiinţarea locului pe care aceste păsări, călifarii roşii, stăteau inițial. Iar în momentul în care le-am mutat pe lacul mare, califarii roşii şi-au dat seama că pot să viziteze şi lacul Noua”, a explicat Roger Rois, şef serviciu Zoo Braşov.

