În jurul orei 00:30, pe DN 1, în județul Brașov, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism care efectua transport alternativ de persoane. Conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani, a fost depistat circulând cu viteza de 93 km/h pe un sector de drum unde limita maximă admisă era de 60 km/h.
„Deoarece șoferul prezenta indicii ale consumului de substanțe interzise, a fost testat în acest sens, iar rezultatul a indicat prezența substanțelor psihoactive. Ca urmare a rezultatului obținut din testul preliminar, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar rezultatele analizelor toxicologice au confirmat prezența substanțelor psihoactive în organism. Astfel, polițiștii au dispus măsurile legale în conformitate cu prevederile în vigoare, anume întocmirea unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările urmând a fi continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

