Accident feroviar în Brașov, la intersecția străzilor De Mijloc cu Borzești. Un tren a lovit o mașină.
„La fața locului au fost mobilizate un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN, precum și un echipaj SMURD.
În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.
Pompierii intervin pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, având în vedere că garnitura de tren transporta mai multe vagoane încărcate cu motorină”, a transmis Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.




