Zona adiacentă vechiului heleșteu din orașul Victoria urmează să fie transformată într-un amplu spațiu de agrement, printr-o investiție realizată cu fonduri europene. Primarul orașului, Camelia Bertea, anunță că autoritățile locale se află pe ultima sută de metri înainte de semnarea contractului de proiectare și execuție.
Proiectul, pentru care contractul de finanțare a fost semnat anul trecut, are o valoare de aproximativ 22 de milioane de lei, echivalentul a peste 4,4 milioane de euro. Durata estimată de implementare este de 37 de luni.
„Suntem pe ultima sută de metri înainte de semnarea contractului de proiectare și execuție pentru zona adiacentă heleșteului. Urmează semnarea contractului în maximum 30 de zile, după care începem lucrările”, a declarat primarul orașului Victoria, Camelia Bertea.
Potrivit administrației locale, proiectul prevede amenajarea unei fântâni arteziene, a unei scene acoperite pentru evenimente, alei pietonale și piste de biciclete, terenuri de sport, zone de agrement, spații verzi reamenajate, locuri de joacă, mobilier urban și un sistem modern de iluminat public. Investiția vizează transformarea zonei într-un pol de recreere destinat tuturor categoriilor de vârstă.
Primarul Camelia Bertea a subliniat că acest proiect face parte din angajamentele asumate față de comunitate. „Am promis că voi face și zona heleșteului. Mă țin de cuvânt”, a precizat edilul.
Totodată, conducerea Primăriei Victoria anunță că administrația locală rămâne activă în atragerea de fonduri nerambursabile. „Orice axă de finanțare se deschide, suntem pregătiți să o accesăm. Tot ce s-a deschis până acum și s-a potrivit pentru oraș, am depus. Depunem și în continuare”, a mai spus Camelia Bertea.

