Avertisment de la Registrul Auto Român: „Circulă o informație falsă, generată de AI și publicată în presă, referitoare la necesitatea unor documente pentru mașini vechi”.
Registrul Auto Român (RAR) atrage atenția asupra unor informații false apărute recent în presă, potrivit cărora, începând din acest an, proprietarii de mașini vechi ar fi obligați să obțină documente precum o „Notificare de Conservare”, un „Aviz de staționare prelungită” sau un „Certificat de Conservare și Integritate Tehnică”, pentru a evita plata unei suprataxe de mediu sau a unui impozit majorat.
Conform acestor informații (care sunt false, gererate de Inteligența Artificială), aceste „documente” ar urma să fie emise după o verificare realizată de o presupusă „Unitate Mobilă RAR”, care ar constata vizual dacă vehiculul nu prezintă scurgeri de lichide și dacă seria de șasiu este lizibilă, au specificat pe Facebook reprezentanții RAR.
RAR precizează că nu are cunoștință despre o astfel de verificare și că instituția nu dispune de o „Unitate Mobilă”.
RAR dezminte existența documentelor menționate pentru mașini vechi
Registrul Auto Român subliniază că nu poate lămuri sau comenta eventuale aspecte legale care nu intră în competența sa, însă dezminte categoric orice informație privind emiterea unor documente de tipul celor menționate. În atribuțiile RAR nu a fost introdusă o asemenea practică, iar cetățenii nu au niciun motiv să solicite un document inexistent.
Instituția precizează că reacționează prompt de fiecare dată când un fake-news legat de activitatea sa provoacă incertitudine și îngrijorare în rândul deținătorilor de vehicule și asigură publicul că orice schimbare importantă din sfera sa de competență va fi comunicată exclusiv prin canalele oficiale.

Postarea integrală a Registrului Auto Român, mai jos:
„Atenție la fake-news și dezinformăriAm aflat din presă că din acest an trebuie să emitem o “Notificare de Conservare” sau un “Aviz de staționare prelungită” sau un “Certificat de Conservare și Integritate Tehnică” sau…ceva document care să ajute proprietarii mașinilor vechi să nu plătească o suprataxă de mediu (?!). Sau un impozit mărit. Mai mult decât atât, certificatul ar putea fi emis după ce “Unitatea Mobilă RAR” constată vizual că vechitura pe care un cetățean o are în curte pentru piese sau pentru restaurare nu are scurgeri de lichide și că seria de șasiu este lizibilă. Noi nu știm nimic despre o astfel de verificare pe care ar trebui să o facem și nu avem nici “Unitate Mobilă”.RAR nu poate lămuri sau comenta eventualele aspecte legale care nu sunt în competența instituției, dar dezmințim orice informație despre emiterea unui document de tipul celor menționate în articolul de presă. În competențele RAR nu a fost introdusă o astfel de practică și, prin urmare, nu aveți niciun motiv să solicitați de la noi un astfel de document inexistent.Așa cum v-am obișnuit, reacționăm prompt atunci când un fake-news despre activitatea noastră provoacă incertitudine și îngrijorare printre deținătorii de vehicule și vă asigurăm că orice schimbare importantă în zona noastră de competență va fi transmisă către opinia publică prin canalele oficiale de comunicare.Cu un pic de atenție, puteți găsi indicii despre textele de tip fake-news sau scrise cu AI. Iată câteva dintre ele:– informația este una “bombă”, schimbă tot ce știai despre un subiect sau introduce o noutate absolută, care are un termen scurt de implementare;– lipsesc sursele sau trimiterile către surse oficiale, comunicate, declarații ale unor oficialități;– sunt folosiți termeni care indică gravitatea și urgența, dar lipsesc referirile la o lege concretă și se folosesc trimiteri generale la un cadru legal ipotetic;– nu găsești nicio referire la respectivul subiect în alte publicații sau portaluri de știri;– sunt menționate structuri ale statului, documente sau reglementări care nu există.Departamentul Comunicare al RAR a contactat respectiva publicație, care a retras textul despre care a admis că a fost generat de AI, fără nicio sursă reală a informației”, au comunicat reprezentanții RAR.

