Noul ministrul al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, brașoveanul Irineu Darău, „contrat” dur de operatorii din turism: „Declarația publică (…) este absolut halucinantă”.
Operatorii din turism se declară revoltați de unele afirmații făcute de noul ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, brașoveanul Irineu Darău, președinte al USR Brașov, în legătură cu situația turismului românesc.
Într-un interviu pentru „Adevărul”, Darău a declarat:
„S-a făcut un efort în turism şi în HoReCa, cred că trebui să rămână aşa, dar am un asterix: rog pe oricine ne ascultă, din turism, să contribuie la diminuarea evaziunii fiscale în această zonă. Pentru că statul poate exista şi poate păstra taxele, nivelul taxării în condiţiile în care se colectează bani la buget. E foarte important, să fim corecţi unii cu alţii. Să facă şi statul efort, să scadă cheltuieli, să păstreze taxele constante, dar şi oamenii care sunt într-o branşă să îşi plătească dările correct, pentru că altfel ne furăm căciula unii altora”, a declarat ministrul, la ”Adevărul”.
Acesta a mai spus şi că voucherele de vacanţă acordate au fost un fel de perfuzie pe termen scurt în turism şi trebuie calculat exact ce înseamnă eliminarea lor, iar ”pe termen mediu-lung trebuie soluţii sustenabile”.
Ca urmare a opiniilor ministrului, „actorii” din turism au emis astăzi mai multe comunicate prin care îl contrazic pe Darău.
„Am citit cu stupefacţie prima declaraţie publică în calitate de ministru al turismului a domnului Irineu Ambrozie Dărău. Este, pur şi simplu, halucinantă! Nu este, din păcate, un accident. Se conturează deja un tipar: fiecare nou ministru USR care ajunge la turism îşi începe mandatul cu o declaraţie şocantă despre domeniu. Ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă nu cumva există un pariu intern în partid – cine reuşeşte să facă mai mult rău turismului românesc? Domnul ministru nu pare preocupat de scăderea dramatică a numărului de turişti români şi străini, de lipsa de promovare externă, de prăbuşirea competitivităţii României ca destinaţie turistică sau de falimentul iminent al multor operatori din domeniu. Nicidecum! Îl preocupă evaziunea fiscală din HoReCa – subiect despre care afirmă că „ştie” şi că este „informat”. Să fim foarte clari: nu negăm existenţa evaziunii fiscale. Este un fenomen real, prezent în economie, inclusiv în turism (…) Îi reamintim şi noi, cu această ocazie, domnului ministru, că evaziunea fiscală este atributul Ministerului Finanţelor şi al instituţiilor de control, nu o politică publică de turism şi, cu atât mai puţin, o viziune de dezvoltare”, susţine Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-un comunicat de presă transmis, duminică.
Potrivit sursei citate, noul ministru al Turismului „pare să continue politica anti-turism inaugurată de predecesorul său”.
„După ce aţi majorat TVA-ul, crescând implicit stimulentele pentru evaziune – pentru că este evident că se câştigă mai mult eludând TVA-ul de 11% decât unul de 5% sau 9% – aceasta este soluţia Guvernului pentru a „eradica” evaziunea fiscală? Să se roage public de operatori să nu mai facă evaziune? Este, din păcate, penibil. Din păcate, domnul Irineu Ambrozie Dărău pare să continue politica anti-turism inaugurată de predecesorul său, domnul Mituţă, ceea ce ridică o întrebare legitimă: este aceasta strategia partidului pe care îl reprezintă – distrugerea turismului românesc? Domnule ministru, ar fi trebuit să ştiţi că încasările din turism sunt în scădere abruptă, ca efect cumulativ al: scăderii puterii de cumpărare, creşterii TVA, exploziei preţurilor la energie, majorării taxelor şi impozitelor locale şi, nu în ultimul rând, dispariţiei voucherelor de vacanţă. Voucherele pe care colegul dumneavoastră, Radu Miruţă, le-a atacat furibund, catalogându-le drept „o golăneală”, au susţinut, ani la rând, turismul intern, fiscalizarea domeniului şi crearea de locuri de muncă”, afirmă ANAT.
În viziunea Asociaţiei, un ministru al Turismului „ar trebui să vorbească despre strategie, promovare, conectivitate, competitivitate şi predictibilitate fiscală, nu despre rugăminţi publice adresate operatorilor economici”.
„Ar trebui să propună politici care încurajează conformarea voluntară, nu să creeze condiţiile perfecte pentru evaziune şi apoi să se mire de efecte. În încheiere, vă adresăm o întrebare simplă, dar esenţială: Aveţi, în general, vreo idee despre turism şi despre responsabilitatea publică pe care o presupune această funcţie, domnule Irineu Ambrozie Dărău?”, se arată în comunicatul emis de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, replică și mai dură la ministru Darău
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, este „contrat” puternic și de cea mai reprezentativă asociație a patronatelor din turism, FPTR:
„Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), membră a Confederaţiei Patronale CAIR, înfiinţată în anul 1992 şi reprezentativă din anul 2006 pentru sectorul de negociere colectivă „turism, hoteluri şi restaurante”, îşi exprimă public indignarea faţă de declaraţiile recente ale ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, declaraţii care induc ideea că operatorii economici din turism ar practica, în mod generalizat, evaziunea fiscală. FPTR nu reprezintă infractori şi nu va accepta niciodată asocierea angajatorilor din turism cu fenomenul infracţional”, arată FPTR, într-un comunicat transmis duminică.
FPTR reprezintă 3.286 de angajatori, cu 59.225 de salariaţi, respectiv 34% din forţa de muncă a sectorului, companii majoritar cu capital autohton, licenţiate, clasificate, fiscalizate şi controlate permanent de instituţiile statului.
„Turismul nu este problema semnificativă a evaziunii fiscale din România. În urma discuţiilor constante purtate de FPTR cu conducerea Ministerului Finanţelor Publice, s-au desprins concluzii clare şi fără echivoc, inclusiv din partea autorităţilor fiscale: evaziunea fiscală în rândul operatorilor economici clasificaţi şi licenţiaţi din turism este semnificativ sub media naţională; marea evaziune se regăseşte, în principal, în: unităţi de alimentaţie publică neclasificate, structuri de cazare neclasificate, activităţi care nu aparţin turismului şi nu sunt parte a sectorului reprezentat de FPTR”, subliniază federaţia.
Potrivit FPTR, organizaţiile patronale din turism, prin dialogul cu autorităţile centrale, au protejat bugetul de stat, nu evaziunea.
„Domnule ministru Ambrozie-Irineu Darău, a confunda, voit sau din necunoaştere, turismul reglementat cu economia subterană reprezintă o eroare gravă de politică publică. Este esenţial de reamintit că menţinerea cotei reduse de TVA pentru activităţile din structurile de primire turistică şi alimentaţie publică a fost rezultatul dialogului ferm şi argumentat purtat de FPTR cu Ministerul Finanţelor Publice, dialog care a avut ca rezultat: creşterea gradului de conformare fiscală, reducerea presiunii asupra operatorilor economici corecţi, declararea unui volum mai mare de venituri la buget”, spun reprezentanţii FPTR.
A sugera că acest sector este „tolerat” sau „rugat” să nu facă evaziune este nu doar fals, ci şi o insultă la adresa unui întreg ecosistem economic, adaugă ei.
„FPTR consideră nedemnă şi periculoasă persistenţa unei gândiri care relativizează evaziunea fiscală, prezentând-o ca pe un fenomen de „supravieţuire”, aşa cum s-a sugerat public şi de alţi membri ai guvernului, inclusiv la ultimul târg de turism organizat la Cluj-Napoca de către ANAT. Astfel de afirmaţii mută responsabilitatea de la instituţiile abilitate către mediul privat, banalizează încălcarea legii şi par mai degrabă o tentativă de a acoperi eşecul statului în combaterea evaziunii reale, decât o soluţie”, declară ei.
FPTR solicită ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, să îşi ceară scuze public faţă de angajatorii din turism, faţă de cei peste 200.000 de salariaţi care muncesc corect în acest sector, şi să înceteze generalizările periculoase care stigmatizează un domeniu vital pentru economia României.
Invocând ”colaborarea defectuoasă” avută cu predecesorul său, Radu-Dinel Miruţă, care a afirmat public că: „Oameni buni, eu funcţionez astfel. Haideţi, din 15.000 de probleme pe care mi le spuneţi, să stabilim 3. Spuneţi-mi 3, dintre care îmi asum să rezolv 2. După ce le facem pe acestea, le dăm deoparte şi continuăm cu altele”, patronatele din turism supun atenţiei ministrului următoarele aspecte:
„- Cu toate că a existat acordul dumneavoastră, salariaţi din minister tergiversează de mai mult timp semnarea protocolului ce urmează a fi încheiat între minister şi FPTR cu privire la deschiderea, în condiţii optime, a sezonului estival 2026. Nu înţelegem cine a dispus elaborarea unei a treia variante a proiectului de protocol, variantă prin care a fost exclusă presa naţională de la prima vizită pe litoral, din 17-18 februarie, iar conţinutul documentului a fost „secretizat”.
– Cu toate că FPTR nu face parte din Consiliul Consultativ al Turismului (CCT), vă rugăm să analizaţi posibilitatea participării dumneavoastră, în data de 4 februarie, la şedinţa CCT, în cadrul căreia se vor discuta 7 teme dintr-un număr mult mai mare de probleme, a căror rezolvare de către autoritatea centrală pentru turism este tergiversată de foarte mult timp”, menţionează FPTR.
FPTR subliniază că rămâne un partener de dialog instituţional, dar nu va accepta transformarea turismului românesc într-un ţap ispăşitor pentru disfuncţionalităţi administrative şi lipsa de control acolo unde evaziunea este reală şi cunoscută.
FPTR, membră a Confederaţiei Patronale C.A.I.R., a fost înfiinţată în 1992 şi este reprezentativă din 2006 pentru sectorul turism, hoteluri şi restaurante. Reuneşte 3.286 de angajatori cu 59.255 de salariaţi, reprezentând 34% din forţa de muncă din domeniu, majoritar cu capital autohton.


4 comentarii
Starea reala a turismului , gestionata de federatia lu peshte …, este cauza lipsei turistilor ! Servicii proaste, personal needucat, nepregatit , mizerie ….
Preferi sa mergi in Austria sau Bulgaria ,iarna si Bulgaria, Grecia, Turcia , vara. De ce ?
Pentru ca este mai ieftin, mai curat, mai civilizat …
Asta ar trebui sa fie preocuparea ^patronatelor^ ….
Un alt prostovan userist ajuns la butoane…
U.s.r. -ist ….care in viața lui ,,nu a făcut nimic,,…..și nevasta sa a divorțat de el…..mai exact este un 0 ca om
Pai e politician, ce te aștepți?