VIDEO Incendiul de la Spitalul Militar Brașov: Pacienții nu au fost evacuați, iar pompierii actionează pentru stingerea focului.
După cum vă informa Biz Brașov, în această dimineață, la Spitalul Militar Regina Maria din Brașov a izbucnit un incendiu cu degajare mare de fum. Un contarner în care erau depozitate materiale medicale a luat foc, din motive încă necunoscute.
„La fața locului se deplasează trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de hidroperforare, o autoscară, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD”, au transmis salvatorii de la SMURD în această dimineață.
Incendiul a fost localizat în jurul orei 9 și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere.
Nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.
Din fericire, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.


