Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat într-un imobil din localitatea Zizin.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit că, în jurul orei 21:00, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat ar fi fost agresat fizic de către un altul, de 35 de ani, din localitatea Zizin, acestuia fiindu-i provocate diferite leziuni la nivelul corpului, incidentul petrecându-se în imobilul persoanei agresoare, unde cei doi consumaseră alcool.
Pe baza probatoriului administrat în cadrul dosarului penal întocmit, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale față de persoana bănuită pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe și a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

