Consiliul Local a aprobat săptămâna trecută un proiect de hotărâre esențial pentru accesarea unei finanțări nerambursabile destinată închiderii definitive a fostului depozit de deșeuri industriale nepericuloase din zona Timiș–Triaj.
Adoptarea hotărârii va permite Primăriei Brașov să semneze contractul de finanțare și să demareze etapa de implementare a proiectului, care vizează reabilitarea ecologică și reconversia unei suprafețe degradate aflate pe lista depozitelor în situație de infringement la nivel european.
Finanțare din Programul Regiunea Centru
Potrivit documentației aferente proiectului de hotărâre, finanțarea a fost obținută prin Programul „Regiunea Centru”, în cadrul acțiunii „Investiții în infrastructură verde și albastră în mediul urban regional – municipii”. Proiectul urmărește atât închiderea depozitului, cât și transformarea terenului într-un spațiu verde urban cu rol major în îmbunătățirea calității mediului.
Fostul depozit de deșeuri nepericuloase Timiș–Triaj este nefuncțional în prezent, însă se află pe lista amplasamentelor pentru care a fost declanșată o procedură de infringement împotriva României. Reprezentanții Primăriei Brașov arată că locuitorii din zonă solicită de mai mulți ani închiderea definitivă a depozitului, invocând atât impactul vizual negativ, cât și riscurile de mediu.
Totodată, analiza realizată în cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) – Zona Metropolitană Brașov indică deficiențe semnificative în privința suprafeței de spații verzi raportate la numărul de locuitori, sub nivelul recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, cu efecte directe asupra calității vieții.
9 hectare de spații verzi noi, majoritatea plantate cu arbori
Conform documentației tehnice, proiectul va duce la creșterea suprafeței de spații verzi cu aproximativ 9 hectare, respectiv 90.000 de metri pătrați. Din această suprafață, 82.656 de metri pătrați vor fi dedicați plantării de arbori și arbuști, contribuind la reducerea poluării și la îmbunătățirea microclimatului urban.
Obiectivul investiției este reabilitarea ecologică și reconversia amplasamentului fostului depozit, prin transformarea acestuia într-un spațiu verde urban cu rol de absorbant natural de carbon. La finalul lucrărilor, terenul va fi înscris în Registrul spațiilor verzi ca „culoar de protecție față de infrastructura tehnică”, având rol de zonă tampon și de ameliorare a calității aerului.
Ulterior, după confirmarea stabilității ecologice, suprafața va putea fi reclasificată în categoria „spații verzi publice cu acces nelimitat – parc”.
Valoarea lucrărilor de reabilitare ecologică este estimată la 131.632.077 lei, TVA inclus. La această sumă se adaugă cheltuieli pentru activități de tip „soft”, care vizează creșterea capacității administrative a beneficiarului, valoarea totală a proiectului ajungând astfel la 135.453.971 lei, TVA inclus.
Un al doilea proiect, deja în derulare în zona Timiș–Triaj
În imediata vecinătate a fostului depozit de deșeuri industriale se află și fosta rampă de deșeuri menajere, pentru care lucrările de închidere și reconversie în zonă de agrement au început în luna iunie a anului trecut. O parte din finanțarea necesară acestui proiect este asigurată de operatorul depozitului ecologic de deșeuri municipale, Fin–Eco SA, în baza unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

