Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a transmis sâmbătă, 7 februarie, că în 2025 au fost înregistrate cele mai puține apeluri nejustificate de la lansarea numărului 112 în România, adică acum 22 de ani.
Potrivit STS, anul trecut, doar 36,16% din totalul apelurilor (8.8 milioane) au fost nejustificate.
„Anul trecut, operatorii STS ai 112 au gestionat 8.809.009 apeluri, dintre care 63,84% au necesitat intervenția agențiilor specializate – Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont”, a transmis STS.
Instituția arată că, în ultimii zece ani, s-a observat o scădere a apelurilor non-urgente. În 2015, spre exemplu, dintr-un total de 15.561.664 apeluri, 61,91% au fost nejustificate (9.634.679).
„Este rezultatul mai multor măsuri precum campaniile de conștientizare, dezvoltările continue în domeniu, activități tehnice cu furnizorii de servicii de comunicații electronice, producătorii de terminale telefonice și echipamente de rețea, activități de ordin juridic și operațional cu autoritățile de reglementare și structurile Ministerului Afacerilor Interne sau demersuri împreună cu agențiile specializate de intervenție, dar mai ales este rezultatul activității cetățenilor care au ales să utilizeze responsabil numărul 112”, adaugă STS.
Și apelurile abuzive au scăzut cu 10,47% față de 2024, însă numărul persoanelor care sună repetat sau cu rea-intenție rămâne încă semnificativ: 2.262.177 de astfel de apeluri au fost preluate în 2025.
Potrivit legislației, scrie instituția pe site-ul său, Serviciul de Telecomunicații Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliția Română, în vederea identificării și sancționării acestora.
Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei.
O nouă contravenție, în interval de un an, se sancționează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.

