O echipă a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) a efectuat recepția preliminară a două rame electrice interregionale Coradia Stream – unitățile TS12 și TS13. Acestea sunt ultimele trenuri din cele 12 din pachetul CSPL1, prevăzute pentru a fi predate CFR Călători.
Reprezentanții ARF precizează că aceste vehicule feroviare sunt construite și furnizate de producătorul francez Alstom, în cadrul Contractului nr. RUIC 257/2022, cod SMIS 316400, încheiat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom Ferroviaria S.p.A., ce prevede furnizarea a 37 de astfel de rame electrice interregionale noi RE-IR.
Tot în cadrul acestei acțiuni a fost încheiat Testul de Acceptare la Fabrică (FAT) pentru rama electrică TS13. Procedura a inclus atât verificări vizuale ale vehiculului, cât și analiza documentației tehnice aferente, care cuprinde elemente precum cerințele de proiectare, documentele de referință aplicabile și alte specificații obligatorii.
Transferul dreptului de proprietate asupra ramelor electrice TS12 și TS13 de la furnizor către beneficiar va avea loc ulterior, după finalizarea probelor de anduranță și semnarea procesului-verbal de recepție aferent PUNERII ÎN FUNCȚIUNE CU CĂLĂTORI, spun cei de la ARF.
În ceea ce privește repartizarea materialului rulant, ei menționează că unitățile TS12 și TS13 sunt ultimele rame electrice atribuite CFR Călători, în cadrul primului contract de servicii publice licitat din România (CSPL1). Aceste trenuri urmează să circule pe următoarele rute:
1. București – Constanța;
2. București – Craiova;
3. București – Ploiești – Brașov – Sighișoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timișoara;
4. București – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara – Arad;
5. București – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

