Trupul său a fost găsit, pe munte, în zona Giampereto din Sarnano. Descoperirea a fost făcută de trei tineri care făceau drumeții pe traseul „Tre Santi” la o altitudine de aproximativ 1.200 de metri, în apropierea unei cascade.
Victima, Sergiu Cătălin Cosoiu, avea 46 de ani, și era antreprenor în domeniul construcțiilor. Originar din Brașov, bărbatul locuia în San Severino, unde deținea și o firmă. Acesta era despărțit și avea doi copii.
Cosoiu fusese dat dispărut de familie în data de 23 ianuarie, moment în care autoritățile au declanșat operațiunile de căutare.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit într-o zonă acoperită de vegetație și accesibilă doar pe jos. Salvatorii au trebuit să parcurgă un traseu de aproximativ 30-40 de minute pe munte pentru a ajunge la locul tragediei.
Bărbatul era despărțit și avea doi copii, potrivit La Nuova Riviera.
Potrivit reconstituirilor, bărbatul ar fi pornit pe un traseu prin pădure pentru a face o drumeție.
Prima ipoteză a investigatorilor privind cauza decesului este o cădere accidentală, bărbatul fiind găsit la baza unei râpe abrupte.
Anchetatorii iau în calcul să i se fi făcut rău și să cadă de la o înălțime de câteva zeci de metri.
Zona este accidentată iar salvatorii au avut nevoie de mai bine de o oră să ajungă în locul în care a fost găsit românul.

