O informație falsă apărută pe rețelele de socializare a stârnit neliniște în rândul locuitorilor din comuna Sânpetru, după ce într-un grup local s-a susținut că în localitate ar urma să fie construit un hub destinat armatei ucrainene, în contextul războiului din regiune. Primarul comunei, Marian Arhire, a reacționat public și a dezmințit categoric existența unui astfel de proiect.
Postarea a fost publicată pe grupul „Sânpetru – Comuna Faptelor Mari” și, potrivit edilului, are potențialul de a genera panică în rândul populației, într-un context geopolitic sensibil. „Informația este, fără doar și poate, falsă”, a transmis primarul, subliniind că nu există nicio discuție și niciun proiect militar care să vizeze comuna Sânpetru.
Marian Arhire a explicat că singura entitate cu profil militar din zonă este uzina Carfil, parte a companiei naționale Romarm, care funcționează de zeci de ani și produce echipamente militare. „Nimic mai mult”, a punctat acesta, respingând ferm speculațiile privind apariția unei noi investiții cu destinație militară.
În mesajul său, primarul a atras atenția asupra responsabilității în distribuirea informațiilor, mai ales în contextul războiului ruso-ucrainean și al dezbaterilor legate de înarmare la nivel european. Potrivit acestuia, răspândirea unor astfel de știri false este „iresponsabilă și gravă”.
Edilul a anunțat că va notifica oficial administratorii grupului pentru ștergerea postării și a comentariilor asociate, reclamând și prezența unui limbaj vulgar în discuții. În lipsa unor măsuri ferme, acesta a precizat că își rezervă dreptul de a apela la instanțele de judecată.
„Adevărul se apără singur, spune o vorbă din bătrâni, însă trăim într-o lume tot mai inundată de informații false și contradictorii, iar adevărul nu mai poate răzbate fără ca cei care îl cunosc să se exprime public”, a mai transmis primarul comunei Sânpetru.
Cazul readuce în atenție impactul pe care informațiile neverificate îl pot avea în comunitățile locale, unde zvonurile se propagă rapid și pot alimenta temeri nejustificate, mai ales în domenii sensibile precum cel al apărării și securității.

