Proiectul de reabilitare a Castelului Brukenthal de la Sâmbăta de Jos intră într-o nouă etapă de analiză. După ce, în luna decembrie, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) din cadrul Direcției Județene de Cultură a semnalat multiple lacune în documentație, la finalul lunii ianuarie s-a decis trimiterea dosarului către Comisia Națională a Monumentelor Istorice (CNMI) – secțiunea STAI, însoțit de un punct de vedere oficial.
Miza este majoră: salvarea și reintroducerea în circuitul turistic a unuia dintre cele mai valoroase monumente baroce din Țara Făgărașului.
Comisia: conservare și restaurare, nu cămășuiri și desființări
În punctul de vedere transmis la nivel național, membrii CZMI subliniază că intervențiile propuse trebuie să privilegieze lucrările de conservare și restaurare, „în detrimentul intervențiilor de cămășuire și desființări/refaceri”.
Specialiștii atrag atenția că studiile de fundamentare trebuie să identifice în mod clar toate elementele istorice valoroase – tencuieli, decorațiuni, stucaturi, tâmplării, cahle istorice, pardoseli – care trebuie protejate și restaurate.
Totodată, intervențiile de consolidare ar trebui restrânse strict la zonele unde sunt absolut necesare, fără afectarea tencuielilor istorice sau a bolților cu parament de cărămidă aparentă ce pot fi conservate. La nivelul șarpantei și al planșeelor din lemn, comisia recomandă menținerea și conservarea elementelor istorice, cu înlocuirea exclusivă a componentelor degradate.
Documentația va trebui actualizată, inclusiv studiul de fundamentare privind evaluarea resursei culturale, în conformitate cu prevederile Legii 422/2001.
Lacune semnalate încă din decembrie
Nu este pentru prima dată când proiectul întâmpină rezerve din partea specialiștilor. Încă din 2021, Romsilva a început demersurile pentru reabilitarea castelului, însă documentația analizată în decembrie de CZMI a fost considerată incompletă.
Raportul arăta că releveul era întocmit sumar, planșele nu erau corelate între ele, iar secțiunile nu conțineau informații privind stratificațiile sau materialele. Planul mansardei era insuficient detaliat, iar prezentarea șarpantei – incompletă.
De asemenea, în locul unui studiu de fundamentare consistent, fusese prezentat un studiu de istoria artei considerat insuficient, fără documente de arhivă sau un documentar fotografic extins.
Comisia recomanda încă de atunci realizarea unei scanări laser complete, identificarea tuturor elementelor valoroase și întocmirea unui releveu corect și detaliat, înainte de revenirea cu o documentație tehnică de intervenție.
Probleme urgente: degradări majore și lipsa punerii în siguranță
În noul punct de vedere, specialiștii atrag atenția că ar fi fost necesară o intervenție de punere în siguranță și demararea unor studii preliminare complete, înaintea propunerii unor lucrări ample.
Castelul se află într-o stare avansată de degradare. Acoperișul este prăbușit pe suprafețe extinse, iar plafoanele din lemn dintre niveluri sunt, la rândul lor, compromise. În prezent, imobilul nu este accesibil publicului.
Comisia solicită și detalierea soluțiilor privind tratarea umidității prin capilaritate, una dintre problemele frecvente ale clădirilor istorice.
În ceea ce privește construcția nou propusă – un manej – specialiștii impun realizarea descărcării de sarcină arheologică.
Monument baroc cu istorie de aproape trei secole
Ansamblul Castelului Brukenthal de la Sâmbăta de Jos este înscris în Lista Monumentelor Istorice ale României. Construit în stil baroc între 1750 și 1760 de contele Josef von Brukenthal, edificiul face parte din domeniul hergheliei înființate oficial în 1874, celebră pentru rasa Lipițan.
Din 2002, herghelia și castelul se află în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
Decizia finală privind direcția intervențiilor urmează să fie luată de Comisia Națională a Monumentelor Istorice. Până atunci, viitorul castelului rămâne suspendat între necesitatea urgentă de consolidare și obligația legală de a proteja fiecare fragment autentic din istoria sa.


Un comentariu
Romsilva….încă o vacă de muls pesedista.
DESFIINȚARE !