„La acest moment există un grup de lucru cu experți de la MTI și Ministerul Culturii care va analiza posibilitatea înființării unui Muzeu al Căilor Ferate Române ca o entitate distinctă”, a declarat Ministrul Transporturilor.
Câteva din trenurile care vor fi salvate de la distrugere sunt Trenul Regal, Trenul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Trenul Dracula, care a circulat de la Brașov la Zărnești, Nostalgia, Moldovița și Călugăreni.
Trenul Dracula Expres, care a circulat la Brașov
În octombrie 2008, din Gara Brașov pleca prima cursă a trenului turistic de epocă „Dracula Expres”, primul de acest gen din România. Traseul său era de la Brașov la Zărnești în cadrul primei căi ferate turistice din România.
Trenul era la acea vreme o bijuterie de epocă formată din două locomotive și trei vagoane, toate restaurate și recondiționate. Una dintre locomotivele expresului purta numele de Pacific 231065 și a fost construită la uzinele Maffai din Germania în anul 1922. Cea de-a doua a fost fabricată în România în 1934, la uzinele Malaxa.
Primul vagon era cel salon, construit în 1934 pentru regele Carol al II-lea la uzinele Astra din Arad. Acesta era compus dintr-un salon pentru servirea mesei, cușete pentru dormit și o instalație de baie cu cadă și utilități ce ofereau un lux aparte călătoriei. Cel de-al doilea vagon a fost fabricat în Italia în 1924, în timp ce ultimul a funcționat în perioada interbelică în trenurile Pullman Orient Expres pe ruta București – Paris.
Ultimele două vagoane erau de clasa I, cu compartimente spațioase cu mochetă pe jos și câte șase locuri tapițate cu pluș roșu. Acestea erau încălzite cu aburul de la locomotive.

