Acțiunile de control în zonele considerate sensibile din municipiul Brașov continuă, după semnalele repetate venite din partea locuitorilor privind prezența unor grupuri de persoane care provoacă scandal, cerșesc sau consumă substanțe interzise în apropierea supermarketurilor și a scărilor de bloc.
După intervențiile din zona Gării și cartierul Avantgarden, autoritățile au descins din nou, la finele săptămânii trecute, în cadrul unei acțiuni la care au participat Poliția Locală, Poliția Municipiului Brașov – Secția 3 și DGASPC.
Potrivit consilierului local Adrian Codreanu, verificările au vizat în principal zona Bartolomeu – în jurul centrelor comerciale – dar și bulevardul Gării, acolo unde situația a fost semnalată în repetate rânduri de cetățeni.
Femeie agresată lângă un supermarket
Unul dintre cele mai grave incidente s-a petrecut în zona unui supermarket din Bartolomeu, unde o femeie aflată împreună cu copilul său ar fi fost agresată de persoane care staționau în zonă. Oamenii au sunat imediat la autorități, iar echipajele ajunse la fața locului au identificat persoanele implicate și au aplicat sancțiuni.
Zona respectivă a fost reclamată în mod constant de brașoveni, care spun că grupuri de indivizi se adună în apropierea magazinelor, consumă alcool sau substanțe interzise și provoacă scandal, creând o stare de nesiguranță pentru trecători și pentru locatarii din blocurile din apropiere.

Minori sub influența drogurilor, intervenție a ambulanței
Pe bulevardul Gării, echipele de control au găsit mai mulți minori aflați sub influența substanțelor interzise. În cazul unuia dintre ei a fost nevoie de intervenția ambulanței, acesta fiind transportat la spital în stare gravă de intoxicație.
Ceilalți copii au fost preluați de reprezentanții DGASPC pentru evaluare și stabilirea măsurilor de protecție.

Copii trimiși la cerșit de propriii părinți
În zona comercială din Bartolomeu au fost depistați și părinți care își foloseau copiii pentru a cerși, expunându-i pericolelor din trafic și condițiilor improprii. Și în aceste cazuri au fost aplicate sancțiuni și au fost demarate procedurile legale.

Controalele vor continua
Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare, nu doar în zona Gării și în Bartolomeu, ci și în parcuri și în jurul centrelor comerciale din municipiu, acolo unde au fost raportate situații similare.
Intervențiile vin în contextul în care, la începutul lunii, au avut loc verificări și în zona Gării și a cartierului Avantgarden, după ce locuitorii au reclamat prezența unor persoane care dorm în scările de bloc, cerșesc sau provoacă scandal în apropierea magazinelor.
Reprezentanții autorităților spun că obiectivul acestor acțiuni este creșterea siguranței în spațiul public și protejarea minorilor aflați în situații de risc, iar brașovenii sunt încurajați să semnaleze în continuare astfel de cazuri.



2 comentarii
Originea? Dacă sunt langa gara sunt din alde Măieruș, Apața etc.
Țiganii ăștia au nenorocit viața brașovenilor. Ar trebui puși să facă ordine ong-iștii progresiști, din cauza lor a ajuns Brașovul în halul ăsta!