Autoritățile locale din Băile Tușnad, județul Harghita, au montat garduri electrice, containere anti-urs și au eliminat sursele de hrană din oraș. De asemenea, stațiunea are acum și o echipă de intervenție specială.
„Indiferent unde mergeai, era plin de urși”, își amintește primarul.
„Era timpul când era plin de urși… Suntem închiși cu gard electric și eu tot așa, sunt singură, și așa mă simt în siguranță”, spune o localnică, notează digi24.ro.
„Înainte erau, și ziua, și noaptea. Intrau în gospodării, în case, dar acum, gata. Iarna asta n-am văzut niciunul. Nici urmă, nimic”, spune un alt localnic.
„Am văzut niște garduri electrice, dar culmea, le-am văzut sus, acolo unde e complexul comercial”, susține un turist.
„RO-Alert-ul ne deranja aproape în fiecare noapte de două ori. Acum, cu tomberoanele anti-urși, dacă nu au acces la deșeuri menajere, nu au mai intrat. Și acum au dispărut!”, spune altcineva.
De la peste 200 de alerte pe an, care adesea îi trezeau în miez de noapte, locuitorii din Băile Tușnad stau acum fără griji. Anul trecut, puține au fost momentele în care urșii au îndrăznit să se apropie de stațiune.
„Se plimbau în timpul zilei, în oraș, la școală, la grădiniță, în centru. Indiferent unde mergeai, era plin de urși. Cel mai important era să găsim cauza pentru care intră ursul. Am început să schimbăm, adică să tăiem pomii fructiferi, să plantăm în locul lor nefructiferi. Am făcut o echipă de intervenție și putem să spunem că peste 500 de nopți avem, în ăștia patru ani, când echipa de intervenție a stat în stațiune noaptea”, povestește Zsolt Butyka, primarul orașului Băile Tușnad.
Lipsa măsurilor de prevenție o simt din plin locuitorii din comuna învecinată. Oamenii se tem să iasă din case. „Intră și în curți, și peste tot. Pe drumuri, poți să-i întâlnești. Ne e frică!”, mărturisește o localnică din Bixad, județul Covasna.
„Vine mereu aici ursul, la mine. Mi-a rupt gardul și mi-a mâncat o grămadă de găini. Vine ursul mereu pe-aici. Nu umblă pe drum singuri copiii și, dacă venim la școală, venim cu mașina după ei, îi ducem acasă”, spune altcineva.
Estimările arată că în România sunt între 10.000 și 12.000 de urși. Doar anul trecut, autoritățile au fost chemate de aproape 900 de ori să alunge animalele sălbatice.


Un comentariu
Adica bagati bani fraierilor in echipamente in loc sa reduceti nr de ursi!
Si uitati de mersul in padure, acolo doar aia care fura lemne au voie si cei care vor sa fie mutilati de animale.