Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov – Poliția Stațiunii Predeal, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, continuă cercetările într-un dosar penal ce vizează mai multe infracțiuni de furt calificat, comise la sfârșitul anului 2025, în stațiunea Predeal.
Ancheta a fost deschisă în luna decembrie, după ce polițiștii au fost sesizați că persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept în mai multe imobile din Predeal, de unde ar fi sustras diverse bunuri.
În 17 februarie, pentru completarea probatoriului, polițiștii din Predeal, împreună cu colegi din Bran și Râșnov, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în cele două localități. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov.
Potrivit anchetatorilor, descinderile au avut ca scop identificarea și ridicarea unor bunuri susceptibile a proveni din furturi sau care ar fi fost folosite în activitatea infracțională.
Șase persoane au fost conduse la sediul Poliției Stațiunii Predeal în baza unor mandate de aducere. În urma administrării probatoriului, un bărbat de 51 de ani, din Râșnov, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Miercuri, 18 februarie, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale.

