Lidl a reluat în tomna anului trecut demersurile birocratice pentru a demola actualul magazin din Craiter, în care inițial a funcționat un magazin de tip Plus, și să construiască un nou supermarket, mai spațios.
Retailer-ul și-a anunțat această intenție încă din 2022, dar, apoi, s-a concentrat pe amenajarea unor noi magazine în Brașov și ulterior, pe remodelarea celor vechi.
În prezent, sunt în curs de obținere ultimele avize pentru autorizarea lucrărilor la proiectul din Craiter, documentația tehnică urmând să fie analizată în ședința de astăzi a Comisiei de Circulație.
De altfel, în această primăvară Lidl urmează să deschidă magazinul din noua zonă rezidențială a cartierului Tractorul, după ce zonele de acces au fost refăcute. Practic, potrivit ultimului aviz al Comisiei de Circulație, dinspre strada 13 Decembrie doar se va putea intra cu mașina spre parcarea magazinului, iar ieșirea se va face prin strada Nicolae Labiș, pentru a fi evitată blocarea giratoriului din strada principală.

