Pod provizoriu peste Olt, între localitățile Hărman și Podu Oltului, până când unul nou va fi construit în locul celui existent, care este profund deteriorat.
În urmă cu aproape 8 ani, în 2018, o expertiză făcută la solicitarea Consiliului Județean Brașov scotea în evidență că podul peste râul Olt din comuna Hărman, satul Podu Oltului, este într-o stare de degradare profundă, fără să mai asigure siguranța celor care îl folosesc. În baza expertizei podului-care este ieșit demult din garanția de utilizare-, primăria Hărman a emis în 2024 trecut o autorizație de construire, exact în aceeași locație, a unui pod nou, după dărâmarea celui vechi. Ceea ce însemnă că pe perioada construcției noului pod, locuitorii din Podu Oltului ar trebui să facă un ocol de aproximativ 30 de km pentru a ajunge la proprietățile lor.
Cei de la Consiliul Județean -instituția care se ocupă de drumurile și podurile de pe drumurile județene – au căutat soluții pentru a nu „izola” comunitatea din satul Podu Oltului, care, dintr-un sat uitat de lume, a devenit o zonă unde s-au construit case și vile, la doar 15 kilometri de Brașov.
Prin dărâmarea podului, accesul locuitorilor spre și dinspre Brașov este blocat, iar cei care trebuie să plece din sau să ajungă în sat vor trebui să facă un ocol de 30 de kilometri prin județul Covasna. De asemenea, serviciile medicale, respectiv Ambulanțele SAJ Brașov nu vor mai putea să ajungă în timp util în Podu Oltului, având în vedere ocolul de 30 de kilometri prin județul Covasna necesar pentru a ajunge în satul din județul Brașov. Reprezentanții Consiliului Județean susțin că există deja un protocol cu cei de la SAJ Covasna, care, pe durata construcției noului pod, ar asigura asistența medicală pentru locuitorii din Podu Oltului.
Soluția găsită pentru a nu „izola” satul Podu Oltului
Cei de la Consiliul Județean au avut în discuție mai multe variante de a împăca și „capra” (locuitorii din Podu Oltului) și „varza” (nevoia de a avea un pod nou), fără ca locuitorii să trebuiască să ocolească cei 30 de km prin Covasna. Bugetul pentru această investiție a fost alocat în 2025, dar licitația pentru pornirea lucrărilor de dărâmare a podului și construire a unuia nou a fost suspendată, până la găsirea unei soluții.
A fost pusă în discuție închirierea, pe durata lucrărilor, a unui pod de pontoane de la Ministerul Apărării Naționale, dar, din cauza înclinației terenului, ieșirea de pe pontoane spre sat se făcea exact pe digurile de protecție ale râului Olt, lucru absolut interzis.

S-a propus construirea unei pasarele pietonale peste Olt, dar această variantă nu era o soluție eficientă, având în vedere că locuitorii se deplasează spre și dinspre sat cu mașinile personale, în mare majoritate.
După luni de zile în care s-au căutat variante de ajutor pentru locuitorii din Podu Oltului, se pare că s-a ajuns la soluția corectă. Conform directorului executiv al Consiliului Județean Brașov, Mihai Pascu, peste Olt va fi construit un pod provizoriu, din metal, cu o singură bandă și acces pietonal. Podul va avea câte un picior pe cele două maluri și unul în râu, opțiune pentru care s-a primit aprobare de la Apele Române.
„În caietul de sarcini pentru demolarea podului existent și construirea celui nou va fi impusă amenajarea unui pod provizoriu, din metal, cu o bandă de rulare și acces pietonal. Va fi un pod care va suporta o greutate de până la 20 de tone, cu semafor pentru gestionarea traficului. Deci, construcția podului provizoriu, din metal, va fi în sarcina companiei care va câștiga licitația pentru demolare și construirea podului nou”, a declarat directorul executiv Mihai Pascu pentru Biz Brașov.
În urma acestei decizii, licitația pentru găsirea unui constructor va fi reluată – cel mai probabil – săptămâna viitoare, cu șanse ca, dacă nu apar contestații și blocaje, contractul cu firma câștigătoare să fie încheiat până în luna iunie.
Pascu spune că lucrările pentru construirea podului provizoriu vor dura 4-5 luni de la semnarea contractului, după care va începe demolarea podului vechi și construirea celui nou. Estimările sunt că, de la începutul lucrărilor de demolare, podul nou peste râul Olt va fi gata în 14-16 luni.


