Chiar dacă pare o modificare minoră, închiderea balconului este considerată o lucrare de construcție majoră, cu consecințe serioase în interpretarea legislației române. Fără autorizație de construire, riști amenzi importante, obligativitatea de a intra în legalitate sau de a demonta lucrarea.
Când se poate închide un balcon
Atunci când vorbim despre închiderea balconului, lucrarea se referă la transformarea acestui spațiu deschis într-unul închis, de obicei prin montarea de tâmplărie din PVC sau aluminiu cu geam termopan sau alte elemente similare. Chiar dacă balconul face parte din apartament, din perspectiva legislației asupra construcțiilor el este considerat parte a fațadei și a structurii exterioare a clădirii comune și nu poate fi modificat după bunul plac al fiecăruia fără autorizare.
În România, cadrul legal este stabilit de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Această lege prevede clar că orice lucrare, care modifică structura de rezistență sau aspectul exterior al unei clădiri, necesită obținerea unei autorizații de construire înainte de demararea lucrării.
Citiți mai departe, pe lovedeco.ro.

