Brățară, dar nu de mână și nu de aur, ci electronică, pentru un soț agresiv.
Ieri în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au fost sesizați de o femeie în vârstă de 31 de ani din municipiul Brașov, cu privire la faptul că între aceasta și soțul său au avut loc discuții contradictorii, context în care, bărbatul a agresat-o fizic.
Polițiștii ajunși la fața locului au făcut verificări și au stabilit că, în timp ce se aflau la adresa din municipiul Brașov, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, între cei doi parteneri a avut loc un conflict spontan, context în care, aceștia s-au agresat reciproc. Bărbatul a amenințat-o pe femeie cu acte de violență fizică, fapt ce i-a creat acesteia o stare de temere.
După ce au întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat că există un risc iminent de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, prin care au dispus măsuri pentru protecția femeii. De asemenea, aceasta și-a exprimat consimțământul cu privire la montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului, astfel că polițiștii au întocmit documentația specifică și i-au montat acestuia un astfel de dispozitiv de localizare prin care, la acest moment, bărbatul este monitorizat, astfel încât să nu se apropie de victimă.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințarea, iar cercetările urmează a fi continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

