În România există peste 2,5 milioane de locuințe nelocuite, dintre care peste 218.000 se află în București, iar alte 62.000 sunt în orașele din județul Iași. Numărul locuințelor neocupate depășește 50.000 de unități și în mediul urban din județele Constanța, Brașov și Timiș, arată o analiză a platformei de anunțuri imobiliare Storia.
Ultimele două recensăminte care au avut loc în România în 2011 și 2021, ultimul desfășurat în 2022 din cauza restricțiilor din perioada pandemiei, scot în evidență o serie de tendințe cu privire la fondul locativ din România.
Astfel, pe parcursul perioadei de 10 ani dintre cele două recensăminte, numărul total de locuințe existente a crescut cu 13,7% la nivel național, la peste 9,9 milioane de unități, însă în același timp numărul total de locuințe neocupate a crescut cu 76,4%, de la 1,4 milioane la peste 2,5 milioane de unități, potrivit wall-street.ro.
Un sfert dintre locuințele din România erau nelocuite în anul 2021, o pondere semnificativă mai ales dacă ne raportăm la evoluția prețurilor la locuințe din marile orașe ale României. De altfel, o analiză recentă realizată de Storia a scos în evidență că prețul mediu al unei locuințe din București a crescut cu 70% din 2019 până în 2025, la aproximativ 2.000 euro pe metru pătrat.
În plus, în acest interval de 6 ani, prețurile la locuințe au crescut într-un ritm și mai accelerat în alte orașe ale țării. De exemplu, prețurile s-au dublat în Brașov și Sibiu la aproximativ 2.200 și, respectiv, 1.900 euro pe metru pătrat, în timp ce în Cluj-Napoca prețurile au crescut cu 93%, la aproximativ 3.200 de euro pe metru pătrat.
În același timp, prețurile au crescut în ultimii 6 ani cu peste 80% în Constanța și Craiova, la aproximativ 2.250 și, respectiv, aproape 2.000 de euro pe metru pătrat, dar și în orașe cu un număr mai mic de tranzacții imobiliare, așa cum este Oradea, acolo unde prețurile solicitate s-au majorat cu 88% la aproape 1.900 de euro pe metru pătrat.
Aceste date vin în contextul în care este de așteptat ca numărul de locuințe noi care vor fi livrate pe piață în următorii ani să scadă, pe baza reducerii numărului de locuințe autorizate de către autoritățile locale.
„Într-o piață imobiliară caracterizată în ultimii ani de creșteri constante ale prețurilor în toate marile orașe ale țării, valorificarea locuințelor nelocuite ar putea contribui la îmbunătățirea accesibilității locuirii prin creșterea ofertei de locuințe disponibile pentru vânzare și închiriere. De aceea, este important să avem informații despre câte locuințe sunt nelocuite, cum a evoluat în timp acest indicator și, mai ales, să înțelegem cauzele care au condus la acest fenomen, care s-a accentuat în intervalul de 10 ani care a trecut între cele mai recente recensăminte ale populației și locuințelor”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group (Storia și OLX Imobiliare în România).

