Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, pe drumul dintre Codlea și Vulcan, în care ar fi fost implicate două mașini.
„Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat verificări și au stabilit că, un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Codlea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 112A, ar fi efectuat o manevră de depășire și ar fi acroșat un alt autovehicul care circula în același sens.
După producerea evenimentului, conducătorul auto și-ar fi continuat deplasarea, părăsind zona, fiind însă identificat ulterior de polițiști.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a stabilit ca bărbatul conducea autoturismul, fără a deține permis de conducere, iar numerele de înmatriculare montate pe acesta, aparțineau, de fapt, altui autovehicul.
În cauză, având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, iar față de persoana depistată au dispus reținerea pentru 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, urmând să fie prezentat de către procurorul de caz instanței de judecată, cu propunere corespunzătoare”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

