Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au organizat o acțiune în Poiana Brașov.
„Astfel, în intervalele orare 07.00-09.00 dimineața și 18.00-20.00 seara, polițiștii au acționat pe străzile din stațiune, ocazie cu care au legitimat persoane, au verificat autoturisme și au efectuat peste 100 de testări pentru consumul de alcool și substanțe interzise.
La finalul activităților, pentru abaterile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei.
În cazul a 2 conducători auto, care au fost testați pozitiv pentru consumul de alcool, a fost luată și măsura reținerii permisului de conducere pentru o perioadă determinată de timp”, a transmis Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

