Indiferent de anul finalizării, autostrada Sibiu-Pitești va lega Sibiul de Capitală în aproximativ trei ore de condus. Timpul este comparabil, poate chiar mai scurt decât în majoritatea situațiilor, cu cel necesar pentru a ajunge de la Brașov la București cu mașina. Astfel, apar primele temeri dinspre brașoveni, scrie Turnul Sfatului.
În mini-vacanțe și anumite perioade ale săptămânii o călătorie pe Valea Prahovei poate fi anevoioasă. În plus, câteva ore de condus pe serpentine, pe un drum de două benzi, sunt mult mai solicitante decât un drum pe autostradă.
Odată ajuns la Sibiu, orașul este deja legat prin autostradă de Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Timișoara, ceea ce conferă deschidere către toată Transilvania. De aici se poate merge ușor spre Sighișoara, Alba-Iulia, Bistrița. Iar în cel mult doi ani va exista conexiune pe autostradă până la Făgăraș, cu o mulțime de opțiuni pentru petrecerea timpului liber pe versantul nordic al Carpaților Meridionali.
Toate aceste date au atras deja atenția bucureștenilor care se orientează în număr tot mai mare spre piața imobiliară a Sibiului. Agenții imobiliari spun că în Capitală și zona Ilfov există un capital uriaș care poate fi investit în apartamente, case de vacanță și oportunități pentru petrecerea timpului liber.
Păltinișul mai are mult până va ajunge Poiana Brașov
„Sunt deja cetățeni din zona Bucureștiului care ne caută sau se arată interesați de ceea ce există pe piața sibiană. Cei mai mulți aș spune că vor să fure puțin startul. Știu că o să fie autostradă, că în trei, sau în cinci ani, asta e mai puțin relevant. La fel de bine, nu este niciun secret că în Brașov există foarte mulți bucureșteni care au investit în case de vacanță și apartamente. Acum atenția începe să se îndrepte către Sibiu. Nu putem spune dacă va fi același procent, dar cu siguranță este o schimbare de atenție și vedem asta în contactele noastre de zi cu zi.
Ceea ce diferențiază Brașovul de Sibiu este nivelul de dezvoltare la nivel județean, în afara orașului și a Zonei Metropolitane. Gândiți-vă numai la Poiana Brașov, apoi la Păltiniș. Nu există termen de comparație între cele două stațiuni.
Și un alt aspect care merită luat în calcul îl reprezintă investițiile în logistică și producție. Un hub în zona Sibiului, cu legături pe autostradă la nivel de 360 de grade, îți permite să gestionezi logistic transporturile mult mai ușor. Da, autostrada deschide perspective economice pentru Sibiu de care merită profitat economic și turistic”, a declarat pentru Turnul Sfatului Robert Iordache, agent imobiliar cu 20 de ani de experiență pe piața din Sibiu.

