Primăria Brașov pregătește intervenții pentru stabilizarea versantului din zona parcării ansamblului rezidențial Tâmpa Gardens, unul dintre punctele vulnerabile identificate în municipiu, unde terenul a prezentat în ultimii ani probleme de stabilitate.
Necesitatea lucrărilor a fost discutată încă din 2020, când în bugetul local au fost prevăzute 8,2 milioane de lei pentru această investiție (detalii aici). Proiectul a rămas însă în stand-by, fiind reluat abia în septembrie 2024, odată cu actualizarea documentațiilor tehnice.
Municipalitatea a contractat atunci compania Geosond pentru revizuirea expertizei, realizarea unui nou studiu geotehnic și întocmirea proiectului tehnic de consolidare. Documentația este acum finalizată, iar valoarea totală a lucrărilor este estimată la 12.343.859,69 lei fără TVA, din care 8.827.388,22 lei fără TVA reprezintă costurile pentru construcții și montaj.
Conform proiectului, intervențiile ar urma să se desfășoare pe o perioadă de aproximativ șapte luni.
Problemele de stabilitate a terenului nu sunt o premieră în cartierul Valea Cetății. În toamna anului 2017, pe strada Molidului, fundația unui bloc de la numărul 33 a rămas descoperită după apariția unei cavități cu diametrul de 4,5 metri sub clădire, situație care a impus evacuarea locatarilor până la finalizarea lucrărilor de punere în siguranță.

