Edilii săceleni au demarat o campanie de toaletare a arborilor din municipiu. Aproximativ 600 de copaci vor fi „cosmetizați” în această perioadă, în cadrul unor lucrări care vizează atât siguranța cetățenilor, cât și sănătatea spațiilor verzi.
Potrivit reprezentanților administrației locale, intervențiile includ tăieri ale arborilor uscați sau periculoși, toaletări pentru eliminarea crengilor degradate, dar și lucrări de reducere a coronamentelor acolo unde vegetația a crescut necontrolat și afectează vizibilitatea rutieră, rețelele aeriene ori fațadele clădirilor. Valoarea totală a contractului este de 81.965 de lei fără TVA, lucrările urmând să fie executate de firma Caucazul Mare Comal din Săcele.
În total, vor fi realizate intervenții la circa 600 de arbori din mai multe zone ale orașului. Cele mai costisitoare operațiuni sunt cele de doborâre a arborilor complet uscați sau aflați în stare avansată de degradare, pentru care municipalitatea va plăti 350 de lei pentru fiecare exemplar. În această situație se află nouă arbori.
De ce sunt necesare aceste lucrări
Specialiștii în domeniul silvic și al peisagisticii urbane atrag atenția că toaletarea periodică a arborilor nu este doar o chestiune estetică, ci una care ține în primul rând de siguranța publică. Crengile uscate sau instabile pot cădea în timpul furtunilor, existând riscul de a provoca pagube materiale ori de a răni trecători. În plus, arborii bolnavi sau afectați de dăunători pot deveni un focar de infecție pentru restul vegetației.
Lucrările de reducere a coronamentului sunt necesare și pentru menținerea echilibrului biologic al copacilor. O coroană prea densă împiedică pătrunderea luminii și aerisirea, favorizând apariția bolilor. Totodată, în mediul urban, astfel de intervenții sunt esențiale pentru protejarea liniilor electrice, a sistemului de iluminat public și pentru asigurarea vizibilității în intersecții.
Reprezentanții administrației locale subliniază că intervențiile se fac controlat, conform normelor de specialitate, astfel încât arborii sănătoși să fie conservați, iar tăierile să fie ultima soluție, aplicată doar acolo unde nu mai există posibilitatea salvării.

