Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, susține în CV că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009. Pe de altă parte, universitatea privată transmite, într-un răspuns pentru Cotidianul, că ministrul a fost înscris la cursuri, însă într-o altă perioadă decât cea notată de Ciprian Șerban în CV-urile oficiale. Mai mult, universitatea susține că ministrul a fost exmatriculat după un an de studii. Contactat de Cotidianul, Ciprian Șerban a admis că a renunțat la studii, dar că nu-și mai amintește exact când a fost student și nici dacă a fost exmatriculat.
„Modul în care am întrerupt, că a fost prin abandon, prin exmatriculare, nu știu cum s-a finalizat”, a spus Ciprian Șerban.
Deputatul Ciprian Șerban este la al treilea mandat de parlamentar, toate obținute pe listele PSD. Din iunie 2025 ocupă și funcția de ministru al Transporturilor. Ciprian Șerban are același CV postat și pe site-ul Camerei Deputaților, și pe cel al Ministerului Transporturilor. În ambele documente notează faptul că a fost student al Facultății de Științe Politice a Universității „Petre Andrei” din Iași între anii 2008-2009.
De cealaltă parte, Universitatea susține, printr-un răspuns oficial, că actualul ministru a fost înscris în anul universitar 2005-2006. În 2005, Ciprian Șerban împlinea 20 de ani. De asemenea, conducerea universității a mai transmis pentru Cotidianul că Ciprian Șerban „a fost exmatriculat în octombrie 2006 conform Ordinului de exmatriculare nr. 3098/09.10.2006 pentru neprezentare la procesul didactic”.
Citiți mai departe, pe cotidianul.ro.


2 comentarii
Și când te gândești că toată rromânia râdea de diplomele false ale Elenei Ceaușescu! Păi ăștia de azi cum sunt?
Psd egal MINCIUNA !