Pe ordinea de zi a Consiliului Local de astăzi a fost analizat și un proiect ce vizează modificarea Regulamentului de organizare a comerțului în piețele publice ale Municipiului Brașov.
Cu această ocazie a fost ridicată problema licitațiilor, respectiv că licitațiile cu strigare nu ar fi optime, ținând cont că ar putea apărea „amenințări” din partea unora dintre comercianți pentru a-și adjudeca cu prioritate anumite tarabe. După mai multe discuții, la propunerea primarului George Scripcaru s-a luat decizia ca, în contextul în care la nivelul deliberativului local există o comisie care se ocupă de activitatea piețelor, aceasta să stabilească sub ce formă se va face licitația pentru închirierea locurilor din piețe.
De altfel, consilierul Adrian Codreanu, a propus ca pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce privește ofertele în plic, respectiv că ar putea fi măsluite ulterior, acestea să fie depuse personal de către solicitanți în fața comisiei și apoi să fie deschise toate în prezența acestora.
Totodată, primarul George Scripcaru a anunțat că vor începe și lucrări de modernizare în piețe din oraș.
O investiție amplă este vizată la Piața Dacia, unde și fosta administrație propusese un proiect de-a dreptul futurist pentru o piață, care nu a fost agreat de comunitate sau de către comercianți. Astfel, în contextul în care Compania Apa și-a mutat partea de „autobază” în zona străzii Zaharia Stancu, pe un teren al municipalității, actuala curte ar urma să fie utilizată pentru extindere pieței.
„Curtea va fi preluată de către Primărie și vom înființa o structură nou pentru piață, destinată strict producătorilor, deoarece vrem să aducem cât mai mulți producători aici, dar și să le asigurăm infrastructura necesară. Sunt și alți comercianți piețe, care sunt intermediari, dar care este un lucru legal, posibil. Și oamenii aceia plătesc un tarif, o chirie, plătesc marfa. Sunt lucruri posibile și necesare”, a explicat primarul.

