EXCLUSIV FOTO: Imagini șocante cu rănile bărbatului care susține că a fost bătut de 3 polițiști brașoveni care „supravegheau” o parcare aflată lângă o farmacie din municipiul Brașov.
După cum Biz Brașov vă informa în exclusivitate astăzi, un bărbat în vârstă de 50 de ani susține că a fost bătut și practic, mutilat, de 3 polițiști aflați în misiune de verificare a modului în care sunt ocupate parcările persoanelor cu dizabilități în municipiul Brașov. Citiți aici informația inițială.
Bărbatul spune că a intenționat doar să întoarcă mașina, folosind un loc liber din parcarea pentru persoane cu dizabilități, moment în care a fost oprit de de cei 3 polițiști care i-au scris o amendă pentru că ar fi parcat pe acel loc. Victima nu a vrut să semneze procesul verbal, moment în care a fost luat la bătaie, încătușat și maltratat, inclusiv în autospeciala poliției în care a fost băgat cu forța și „plimbat” 10 minute, tim p în care ar fi fost lovit în continuare.
Bărbatul susține că în urma „tratamentului” aplicat de cei trei polițiști, două fracturi vechi de aproape 6 luni s-au redeschis, tijele de susținere a oaselor rupte au fost strâmbate și medicii au fost nevoiți să îl opereze din nou, pentru introducerea a alte tije.
Inclusiv reprezentanții poliției au recunoscut că ceva s-a întâmplat, având în vedere că acest caz a fost „pasat” procurorilor:
„Inspectoratul de Poliție Județean Brasov a fost sesizat, la data de 24 februarie a.c., în jurul orei 20.00, cu privire la un eveniment produs pe str. Zaharia Stancu, din Municipiul Brașov.
La fata locului, polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, care a reclamat modul de intervenție anterior al unui echipaj de poliție, în contextul aplicării unei sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației privind oprirea autovehiculelor pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități.
Având în vedere cele reclamate, polițiștii sosiți la fața locului au întocmit documentele specifice, acestea fiind înaintate, cu celeritate, unității de parchet competente, pentru ca procurorul de caz să analizeze întreaga situație de fapt, potrivit competențelor.
Facem precizarea că orice situație care ridică suspiciuni cu privire la nerespectarea cadrului legal, profesional sau etic, de către personalul Inspectoratului de Politie Județean Brașov, este verificată de îndată, urmând ca deciziile să fie luate în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov la solicitarea Biz Brașov.
Vă prezentăm acum imagini șocante cu modul în care victima a ajuns, după, așa cum a declarat și la internarea în spital, în seara evenimentului, după „intervenția” polițiștilor.




Rămâne de văzut ce vor decide procurorii în acest caz, având în vedere că victima susține că polițiștii și-au oprit camerele de luat vederi atașate uniformei și că deocamdată, nu se știe dacă imaginile de la camerele de supraveghere din respectiva parcare au ajuns la anchetatori.


Un comentariu
Asta este ^activitatea^ politiei ! Ma indoiesc ca se va lua vreo masura (de ex condamnarea celor implicati …)
Ar trebui condamnati si dati afara din politie ! Dar….CINE sa o faca ??