Primăria Brașov, împreună cu specialiști din domeniul silvic, a realizat o amplă evaluare a stării de sănătate a arborilor din zona Aleii de Sub Tâmpa și din Parcul Gheorghe Dima. Demersul vine după incidentul grav de vara trecută, când un arbore aparent sănătos s-a prăbușit peste două persoane.
Analiza a fost extinsă și în alte perimetre intens circulate, inclusiv în zona centrală, în apropierea Colegiului Național „Andrei Șaguna”, precum și în stația de la Aleea Beethoven – punct frecventat zilnic de elevi, după cum BizBrașov a scris aici.
Tehnologie de ultimă generație pentru diagnosticarea arborilor
Evaluarea a fost realizată cu metode moderne, recunoscute internațional (ISA, ICP Forest), precum:
tomografierea trunchiului;
analiza cu rezistograful;
examinări vizuale și biomecanice.
La studiu au participat reprezentanți ai Gărzii Forestiere, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (INCDS), ai Facultății de Silvicultură din Brașov și ai Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt.
Specialiștii au urmărit identificarea exactă a gradului de degradare, stabilirea soluțiilor de salvare acolo unde este posibil și indicarea cazurilor în care se impune extragerea pentru prevenirea unor accidente.
Aleea de Sub Tâmpa: 24 de arbori, extrași în regim de urgență
În zona Aleii de Sub Tâmpa, dintre cei aproximativ 1.000 de arbori maturi, 598 au fost considerați potențial periculoși. În această etapă au fost evaluați 231 de arbori din afara fondului forestier, dintre care 101 prin tomografie.
Au fost identificate situații de:
arbori înclinați, cu rădăcini sau baza trunchiului afectate de putregai;
trunchiuri cu putregai avansat;
arbori uscați sau în curs avansat de uscare;
exemplare rupte sau cu defecte structurale grave.
Concluzia: 24 de arbori trebuie extrași de urgență, dintre care 10 sunt frasini afectați de o boală invazivă care afectează această specie în întreaga Europă.
Specialiștii atrag atenția că particularitățile zonei – panta accentuată, solul subțire și instabil – reduc capacitatea de susținere a arborilor de mari dimensiuni, ceea ce crește riscul de prăbușire.
Parcul Gheorghe Dima: 8 arbori propuși pentru extragere
În Parcul Dima au fost analizați 52 de arbori (castan porcesc, arțar, paltin de munte, platan, frasin, tei pucios, salcâm). Pentru fiecare exemplar a fost stabilită clasa de risc.
Opt arbori – patru castani, doi paltini și doi arțari – au fost încadrați în clasele de risc extrem și ridicat și propuși pentru extragere. Majoritatea se află în proximitatea aleilor pietonale și prezintă defecte structurale grave sau istoric de rupere.
Specialiștii subliniază că intervențiile graduale reduc impactul vizual și previn situațiile în care ar fi necesare tăieri masive într-un interval scurt.
Ce se întâmplă cu restul arborilor
Pentru ceilalți arbori evaluați au fost recomandate lucrări de:
îndepărtare a crăcilor uscate sau rupte;
reducere și rarire a coroanelor;
diminuare a sarcinii pe zonele cu defect;
monitorizare permanentă.
Scopul este prelungirea duratei de viață a arborilor și reducerea riscului pentru populație.
Soluții pentru viitor: înlocuirea speciilor vulnerabile
În cazul frasinilor afectați de boala invazivă, specialiștii propun înlocuirea treptată cu mojdrean – specie înrudită, mai rezistentă și deja adaptată condițiilor de pe Tâmpa.
Experții din cadrul INCDS subliniază că schimbările climatice, valurile de căldură și noile boli forestiere impun o adaptare continuă a strategiilor de protecție.
Procedura legală pentru intervenții
Pentru punerea în aplicare a măsurilor, primarul George Scripcaru va convoca Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Ulterior, raportul va fi transmis Instituției Prefectului, fiind necesară emiterea unui ordin de prefect pentru intervențiile de extragere.
Autoritățile subliniază că legislația obligă administrația locală să intervină atunci când există riscuri pentru populație.

