Clădirea fostului Institut de Cercetare din zona Rulmentul (ICPROA de pe strada 13 Decembrie nr. 96) are, în sfârșit, o destinație clară. După ce imobilul a fost preluat de municipalitate la finalul anului trecut, primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat în plenul Consiliului Local că spațiul va fi utilizat de Școala Profesională Germană Kronstadt.
Declarația a venit în contextul în care consilierul local Sebastian Ichim a propus transformarea clădirii într-o grădiniță. Edilul a respins însă această variantă.
„Nu poți să faci grădiniță la ICPROA, este imposibil așa ceva. Am discutat cu reprezentanții conducerii Școlii Profesionale Germane Kronstadt pentru a transforma acest corp de clădire într-un spațiu educațional ce urmează să fie utilizat de această unitate de învățământ”, a declarat primarul.
O preluare decisă în 2024, în contul unei datorii
Imobilul a intrat în proprietatea municipiului la finalul lunii noiembrie 2024, în urma unei hotărâri a Consiliului Local. Măsura a fost adoptată pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o avea către bugetul local, potrivit Bzb.ro.
Pentru a încheia tranzacția și a stinge obligațiile financiare, Primăria Brașov a achitat diferența până la valoarea stabilită a imobilului, respectiv 1.584.027 lei.
La momentul respectiv, consilierii USR au solicitat explicații privind schimbarea de viziune și au propus introducerea în hotărâre a unei mențiuni clare privind utilizarea spațiului pentru o unitate educațională – școală, creșă sau grădiniță. Și grupul PNL a venit cu un amendament, solicitând ca destinația să includă atât funcțiuni educaționale, cât și culturale.
În final, cele două propuneri au fost comasate, iar hotărârea a prevăzut că imobilul va putea fi utilizat pentru creșă, grădiniță, școală și funcțiuni complementare, în contextul în care municipalitatea intenționează să recupereze în zonă și un teren de aproximativ 8.000 mp.
Un proiect respins în mandatul anterior
Proiectul de preluare a clădirii a mai fost supus votului și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă atunci nu a trecut de Consiliul Local.
În ceea ce privește achiziția, George Scripcaru a explicat că municipiul deținea doar o cotă redusă din fosta platformă industrială Rulmentul, iar în 2024 Guvernul a decis transferul integral al acesteia din domeniul public al statului în proprietatea municipiului Brașov.
„Odată devenit proprietar municipiul Brașov, această locație întregește proprietatea. Am discutat cu lichidatorul despre valori, termene și situația procesuală și am decis să închidem acest demers. În plus, am negociat un termen de plată în favoarea municipiului”, a precizat primarul.
Prin această decizie, administrația locală integrează clădirea ICPROA în strategia de dezvoltare educațională a orașului, în zona fostei platforme industriale, aflată în plin proces de reconversie urbană.

