Polițiștii locali au efectuat luna trecută controale la șantierele din cartierul Avantgarden, în urma cărora au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniile disciplina în construcții și circulația pe drumurile publice.
În culpă, a fost și șantierul magazinului Kaufland, unde agenții au constatat că nu au fost respectate prevederile autorizației de construire. Pe lângă sancțiunea aplicată în urma controlului din 16 februarie a fost dispusă și măsura intrării în legalitate.
Potrivit oficialilor Poliției Locale Brașov în urma controlului au fost constatate alte recompartimentări față de planurile inițiale avizate, au fost desființate unele spații prevăzute prin proiect și au fost montate 2 panouri publicitare în alte zone decât cele autorizate.
Demersurile Kaufland pentru intrarea în legalitate
În vederea intrării în legalitate, retailer-ul a solicitat un certificat de urbanism Primăriei Brașov.
Kaufland avea în plan să deschidă deja magazinul, însă acest lucru va fi posibil abia după ce vor fi îndeplinite toate măsurile impuse.
Și Lidl a avut probleme în ceea ce privește amenajările efectuate la magazinul din noua zonă rezidențială a cartierului Tractorul, constatate în toamna anului trecut, astfel că și deschidere acestuia a fost amânată până în această primăvară.

