În anul 1894, într-o Românie care abia învățase să meargă pe șine, doi curajoși decid să cucerească șoseaua cu un mijloc de transport nou: velocipedul.
Noua invenție nu era privită la început cu prea multă simpatie. În 1893 are loc o adevărată campanie de presă în care unii medici declarau velocipedele „o primejdie pentru sănătate”. Ziariștii timpului erau îngroziți de felul în care circulația pe străzi este pusă în pericol: „Unde o să ajungem? S-au înmulțit velocipedele în București; sunt cu zecile. Velocipedia ne mai trebuia…“.
O revistă foarte răspîndită, „Vieața“ – vine, în noiembrie 1893 și cu un desen satiric privind bicicleta – publicat pe prima pagină. În acest desen vedem: difuzarea VIDEO Taximetriștii brașoveni, verificați de Poliție: Amenzi de 16.000 de lei și două permise de conducere reținute: unul pentru viteză și unul pentru consum de alcoolrevistei „Vieața“ cu bicicleta cu vele; o plimbare la șosea cu o bicicletă adaptată pentru a încăpea întreaga familie, tatăl, mama, copilul, cățelul și păpușa; un velociped de iarnă, cu cabină de lemn și cu sobă, doi iubitori ai periculosului vehicul, cu picioarele umflate de „abuzul velocipedomaniei“; la arat cu bicicleta, o croitoreasă cu mașina de cusut pe bicicletă.
Călătoria, descrisă într-o broșură
Prima cursă de bicicletă între București și Brașov nu este doar o poveste sportivă. Este și un portret liric al unui oraș de munte, așa cum îl vede în jurnalul său Macedonschi, un romantic dezamăgit de Capitală. Constantin Cantilli, pe care presa timpului îl lua critica pentru că tulbură cu velocipedul său preumblările în trăsuri ale boierimii, publică, în 1894, cărticica „Pe velociped, cursa între București și Brașov”. Prima pagină a broșurii este scrisă de Macedonski. „Simt dar o nespusă mulțumire să mă duc de-a lungul drumurilor, să cutreier cîmpii și codri, să uit mișelia, grijile, mizeria orășenească“, scrie poetul în prefață. Urmează apoi „povestea“ călătoriei, făcută detaliat de Cantilli.
Citiți articolul mai departe, pe casasfatului.ro.
