Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat o acțiune de control în municipiul Brașov. Au fost angrenați polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Secțiilor de Poliție 1–5, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale, Poliției Stațiunii Poiana Brașov, Biroului Rutier, Secției 1 Poliție Rurală Feldioara și Serviciului Criminalistic Brașov. Acestea s-au desfășurat în principalele zone ale municipiului, precum cartierul Scriitorilor, zona Mall AFI Brașov, Centrul Civic, bulevardul Griviței, strada Lungă, cartierul Avantgarden Bartolomeu, cartierele Tractorul Vechi și Nou, Răcădău, Astra, zona Gemenii și cartierul Florilor.
„Pe parcursul acțiunii, polițiștii au legitimat peste 570 de persoane și au efectuat verificări în bazele de date pentru identificarea persoanelor care se sustrag de la luarea unor măsuri procedurale dispuse față de acestea ori stabilirea altor date de interes, trei dintre acestea fiind conduse la sediul unității de poliție pentru verificări suplimentare.
Totodată, au fost controlate peste 300 de autovehicule, iar conducătorii auto au fost testați pentru depistarea consumului de alcool și substanțe psihoactive.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 18.000 de lei, majoritatea dintre acestea fiind pentru nerespectarea normelor rutiere, dar și pentru fapte ce aduc atingere ordinii și liniștii publice.
De asemenea, pentru defecțiunile tehnice constatate ori modificările neautorizate aduse autovehiculelor verificate, polițiștii au dispus retragerea a 10 certificate de înmatriculare până la remedierea deficiențelor constatate.
Activitățile desfășurate au avut și alte rezultate operative importante. Astfel, în zona cartierului Astra au fost depistate două persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de tâlhărie, pentru care, în urma documentării întregii activități infracționale, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea acestora pentru o perioadă de 24 de ore în cadrul dosarului penal aflat în cercetare.
Tot în cadrul acțiunii, polițiștii au identificat o persoană semnalată în bazele de date ale Poliției Române ca fiind căutată de către autoritățile germane în vederea arestării, conform unei decizii judiciare emise de statul solicitant. Astfel, bărbatul de 30 de ani, din municipiul Galați, a fost preluat de către polițiștii din cadrul structurii de investigații criminale și prezentat în fața procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a dispus reținerea sa pentru o perioadă de 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat judecătorului din cadrul Curții de Apel Brașov pentru a dispune în continuare față de acesta.
De asemenea, un echipaj de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție a constatat săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de legislația privind mărcile și indicațiile geografice, fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe produse susceptibile a fi contrafăcute”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

