Unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură de la intrarea în municipiu, extinderea Căii Feldioarei (DN 13), face un pas decisiv către execuție. Primăria Brașov a demarat ultima etapă a procedurilor de expropriere, semnând contractul pentru întocmirea documentației cadastrale necesare intabulării terenurilor.
Costuri și suprafețe Pentru a face loc noii configurații rutiere, municipalitatea a stabilit un culoar de expropriere de 1.001 mp. Proprietarii afectați de aceste măsuri vor primi despăgubiri totale în valoare de 430.430 de lei.
În paralel, serviciile de cadastru și înscriere în cartea funciară au fost încredințate unei întreprinderi individuale din satul Meșendorf, valoarea contractului fiind de 4.500 de lei (fără TVA), potrivit datelor de pe platofrma de licitații publice citate de Bzb.ro.
Ce se schimbă pentru șoferi? Proiectul vizează transformarea completă a tronsonului cuprins între Ocolitoarea Brașov și strada Baciului. Principalele modificări includ:
Lărgirea drumului: Sectorul dintre strada Baciului și intrarea în oraș va fi extins de la două la patru benzi.
Pod nou: Podul peste pârâul Ghimbășel va fi dublat pentru a susține noul flux de trafic.
Siguranță rutieră: Vor fi instalate sisteme moderne de iluminat public, separatoare de sens și va fi amenajat un nou sens giratoriu.
Conexiunea cu Autostrada Această investiție nu este una izolată. Modernizarea Căii Feldioarei este gândită strategic pentru a asigura fluidizarea traficului până la viitorul nod rutier al Autostrăzii Brașov – Bacău, transformând zona într-o poartă de intrare modernă și eficientă în oraș.

