O imagine impresionantă a marcat sărbătoarea de 8 Martie în curtea Grădiniței cu Program Prelungit „Micul Prinț” nr. 22 din Brașov. Peste 250 de copii, cadre didactice și personal auxiliar și-au unit forțele pentru a crea un lanț uman în formă de inimă, simbolizând dragostea și recunoștința față de mămici și bunici.
Momentele au fost surprinse de la înălțime cu ajutorul unei drone. Filmulețul, însoțit de o melodie personalizată a fost distribuit tuturor mămicilor pentru a le surprinde în mod plăcut, încă de la prima oră a dimineții.
Proiectul, aflat la prima ediție, a fost coordonat de prof. Raluca Juravle și prof. Marcela Peter (directorul instituției), cu sprijinul întregului personal.

„Dorim să împărtășim acest moment frumos cu comunitatea, ca mesaj de apreciere pentru toate femeile, dar mai ales pentru mamele prințeselor și prinților noștri și să le urăm din suflet «La mulți ani»ˮ spune Raluca Juravle, prof. educație timpurie.
Cadrele didactice vor ca proiectul să devină o tradiție și să fie îmbunătățit, de la an, la an.

