Un camion plin cu îngrășământ pentru agricultură s-a răsturnat azi-noapte în Hoghiz. Pompierii brașoveni au izolat zona pentru mai mult de 4 ore.
Azi-noapte, în jurul orei 00.00 pompierii brașoveni au fost solicitați să intervenă în urma producerii unui accident rutier pe DN13, în localitatea Hoghiz. Un autocamion care transporta 24 de tone de îngrășământ s-a răsturnat pe partea carosabilă.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă cu apă, o autospecială cu roboți și un echipaj SMURD.
În urma accidentului s-au înregistrat scurgeri de carburant, iar pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru limitarea oricărui risc.
„Zona a fost izolată pe o distanță de 100 de metri, iar circulația rutieră a fost blocată până în jurul orei 04:00, pentru desfășurarea intervenției în condiții de siguranță. La fața locului s-au deplasat și reprezentanți ai Gărzii de Mediu. Din fericire, în urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.

