Dacă un copil greșește o formă de plural nu înseamnă că „vorbește prost românește”. Dar atunci când dificultatea de exprimare este constantă și afectează atât vorbirea, cât și scrisul, merită analizate cauzele mai atent.
Mulți părinți ajung, la un moment dat, la următoarea concluzie: „copilul vorbește și scrie prost românește”. Greșelile pe care le văd în teme, mesajele primite de la copii pe Whatapp („cf?”, „k”, „bn”) sau formulările stângace din compuneri îi alarmează. Cine e de vină și ce e de făcut?
Am stat de vorbă cu lingvista Corina Popa, doctor în filologie, lector la Facultatea de Litere a Universității din București și fondatoarea proiectului Școala de gramatică. Ea explică în ce fel schimbă comunicarea digitală felul în care scriu copiii și adolescenții, ce influență au conversațiile din familie asupra limbajului lor, care sunt limitele școlii și ce îi ajută cu adevărat pe tineri să învețe să gândească, să se exprime și să scrie clar și corect.
Când un părinte spune „copilul meu vorbește prost românește”, ce e, de fapt, în spatele acestei fraze: o problemă reală de limbaj sau o frică amplificată de ce vede în scris – în teme, mesaje, compuneri?
Corina Popa: Răspunsul impune mai multe nuanțe legate de vârstă și de context. Mulți copii se exprimă oral coerent, au idei clare și pot purta conversații complexe, dar fac greșeli ortografice sau de punctuație în scris. Acest lucru nu înseamnă că „vorbesc prost românește”, ci că scrisul, o activitate cognitiv mult mai solicitantă decât vorbirea, este încă în proces de consolidare. Scrisul presupune simultan controlul ortografiei, al sintaxei, al structurii textului și al coerenței ideilor. Pentru un copil, aceasta este o sarcină foarte complexă, iar multe dintre greșelile care îi îngrijorează pe părinți sunt, de fapt, simptome ale unui proces de învățare încă în desfășurare.
Citiți mai departe, pe totuldespremame.ro.
