Tinerii NEET, cu vârste între 16 și 30 de ani, care se angajează pentru prima dată, cu contract pe perioadă nedeterminată, vor primi bani de la Stat, sub forma unei „prime de stabilitate”.
Mecanismul de plată este gândit să recompenseze continuitatea pe parcursul a doi ani de zile. În primele 12 luni, tânărul angajat va primi un bonus de 1.000 de lei lunar, suma crescând la 1.250 de lei în cel de-al doilea an de contract, potrivit unei ordonanțe de urgență publicată luni în Monitorul Oficial. Condiția este simplă, dar fermă: menținerea locului de muncă pe perioadă nedeterminată. Acești bani vin direct în buzunarul angajatului și se adaugă salariului negociat, oferind un confort financiar crucial pentru cineva aflat la prima experiență profesională.
Beneficiarii au dreptul de a-și menține prima și dacă, în intervalul de 24 de luni de la prima angajare, contractul de muncă încetează, iar aceștia se angajează din nou, în cel mult 60 de zile, la un alt angajator eligibil. Condiția menținerii sprijinului este ca noul contract să fie încheiat tot cu normă întreagă și pe durată nedeterminată.
În ce condiții sumele trebuie restituite
Tinerii NEET au obligaţia de a restitui integral sumele primite cu titlu de primă de stabilitate, în situaţia în care raporturile de muncă încetează, într-o perioadă mai mică de 24 de luni de la data încadrării în muncă, în următoarele situații: ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea; în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară; în cazul demisiei.

