Proiectul imobiliar propus pe terenul fostei întreprinderi de reparații vagoane de pe Aleea Sânzienelor a revenit în procedura de consultare publică, după ce documentația a fost modificată în ceea ce privește organizarea circulației auto.
În luna ianuarie, pe site-ul Primăriei Brașov au fost publicate documentațiile actualizate privind studiul de trafic, dar și analizele de însorire și structură pentru clădirile propuse. Potrivit noilor date, blocurile ar urma să aibă șase etaje, nu zece, așa cum s-a vehiculat anterior în spațiul public.
Acum, a fost supusă consultării publice și modificarea tramei stradale, măsură solicitată anul trecut de primarul George Scripcaru. Scopul este îmbunătățirea accesului rutier între strada Hărmanului și zona din apropierea Școlii Gimnaziale nr. 19 din Brașov.
„Am avut o discuție doar cu privire la partea de infrastructură, de accesibilitate și mobilitate. I-am solicitat proiectantului amenajarea unui nou acces din strada Lăcrămioarelor, care în prezent creează blocaje și asigură și accesul spre Școala 19. Am cerut reconfigurarea documentelor de urbanism existente”, a precizat primarul Brașovului în septembrie anul trecut, când USR își făcuse campanie de imagine pe tema construcției acestor blocuri.
Investiția este propusă de compania Exfactor Grup Construct SRL, deținută de omul de afaceri moldovean Vladimir Tonu. Dezvoltatorul și-a anunțat încă din 2020 intenția de a construi un ansamblu rezidențial cu aproximativ 550–600 de apartamente, pe terenul fostei platforme a Întreprinderii de Reparații Vagoane de pe Aleea Sânzienelor.
În varianta de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) a fost prevăzută și rezervarea unei suprafețe de peste 2.700 de metri pătrați pentru funcțiuni educaționale preșcolare, unde ar putea fi amenajată o creșă sau o grădiniță. Această parcelă dispăruse din documentațiile analizate în perioada administrației USR anterioare, însă a fost reintrodusă în noua propunere urbanistică.
Detalii despre etapele prin care a trecut planul urbanistic pentru dezvoltarea imobiliară, aici.

