Firma brașoveană Allview lansează o nouă mașină electrică ce poate fi condusă de la 16 ani. Cât costă și ce autonomie are.
Firma brașoveană Allview a prezentat zilele trecute noul model electric de oraș din gama Allview Auto. Denumit 4City, automobilul este cel mai mare prezentat până acum de companie, având cinci uși și patru locuri, respectiv o autonomie de până la 300 de kilometri în regim urban. Mașina poate fi condusă de la vârsta de 16 ani și are nevoie de 45 de minute pentru a fi încărcată de la 30% la 80%, arată compania românească.

Odată cu introducerea lui 4City – „fratele” mai mare al modelului CityZen – Allview își extinde gama de mașini de oraș (segment A). Acesta din urmă a fost lansat la finele lui 2023, dar vânzările au demarat cu mai mult avânt abia din a doua jumătate a anului 2024, iar impactul său s-a văzut pe piața de electrice anul trecut, explică reprezentanții companiei.
Astfel, pe baza acestui succes, Allview aduce în România o altă micromașină electrică de oraș, dar una mai spațioasă și cu o autonomie mai mare. Acest automobil poate fi condus inclusiv de tinerii în vârstă de 16 ani cu un permis de categorie B1, dar este mult diferit de cvadriciclul din Turcia care a luat foc în Capitală în urmă cu câteva săptămâni.

Allview 4City utilizează un șasiu autoportant din metal (cu 67% oțel în compoziție), la fel ca mașinile din clasele superioare, iar elementele de caroserie sunt turnate și ele din aliaj. Bateria este securizată între punți, sub podeaua metalică, motorul fiind amplasat în față, unde se găsește și un frunk.
La lansare, Allview 4City va fi disponibilă cu două baterii. Cea mai mică are o capacitate de 16,2 kWh și propune o autonomie în mediul urban de până la 205 kilometri. Mașina se încarcă de la 30% la 80% în doar 30 de minute. Versiunea de bază are un preț de 15.596 de euro cu TVA, mai ieftin decât o Dacia Spring, care începe de la 17.900 de euro.


