Polițiștii din cadrul Sectiei de Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu doi bărbați în stare de reținere, după ce aceștia s-ar fi agresat fizic, în urma unui scandal în familie.
Astfel, în 14 martie, în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați prin apel de urgență, de către un bărbat de 59 de ani cu privire la faptul că ar fi fost amenințat de către fiul său. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu între apelant și fiul său, de 36 de ani, ar fi avut loc un conflict, context în care acesta din urmă l-ar fi amenințat telefonic. Ulterior, în timp ce se aflau la adresa din localitatea Cuciulata, județul Brașov, cei doi s-ar fi agresat reciproc, iar fiul apelantului i-ar fi distrus mai multe bunuri din locuință.
În urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat existența unui risc iminent față de bărbatul de 59 de ani, fiind astfel emis un ordin de protecție provizoriu împotriva fiului acestuia, prin care au fost dispuse mai multe măsuri de protecție.
De asemenea, față de cei doi, pe baza probatoriului administrat a fost dispusă reținerea și introducerea acestora în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințarea și distrugerea, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Rupea, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

