Fostul primar Cristian Popescu Piedone a recunoscut, într-un podcast, că a condus timp de aproximativ zece ani fără să dețină permis de conducere. Mărturisirea a fost făcută în cadrul unui podcast realizat de Mihai Belu, unde Piedone a povestit experiența obținerii permisului.
Politicianul a afirmat că a preferat să susțină examenul pentru permis în alt oraș decât Bucureștiul, astfel că s-a stabilit temporar într-o localitate din Argeș.
Cristian Popescu Pierdone a explicat că a urmat procedurile necesare pentru obținerea permisului de conducere, inclusiv cursurile și orele suplimentare de pregătire, pe care le-ar fi făcut în Pitești. Ulterior, a susținut examenul pentru permis în județul Argeș, unde a luat toate categoriile într-o singură zi.
„Pot să vă povestesc acum că faptele s-au prescris. Cum să mă duc să dau de permis în București, dacă eu conduceam fără carnet de vreo 10 ani? Adică, măi tăticule, m-am dus și eu într-un sat uitat de munte și am găsit până la urmă la Curtea de Argeș.
Am locuit acolo, în satul Pribueni, chiar s-a verificat, am stat acolo. M-am prezentat cu dosarul personal, am făcut orele suplimentare în Pitești și am parcurs toate etapele necesare. N-am făcut ca alții…
Citiți mai departe, pe buletin.de.


2 comentarii
Gunoiul se laudă
Gunoiul se laudă, fraierii respecta legea